UTA s-a reunit în formulă restrânsă, lotul va fi conturat înaintea plecării în cantonament
UTA s-a reunit în formulă restrânsă, la primul antrenament al verii prezentându-se doar 15 jucători, aici incluzând şi doi juniori de la echipa U19 a clubului. Alţi şapte jucători au lipsit din diferite motive: “internaţionalii” Florin Iacob, David Miculescu și Claudiu Negoescu au primit din partea staff-ului tehnic o săptămână în plus de vacanță, Modestas Vorobjovas, Alexandru Benga și Damian Isac sunt accidentați, iar brazilianul Roger jr. soseşte din Brazilia abia miercuri. Aşadar, Laszlo Balint a condus pe terenul de la „ICRTI” o primă şedinţă de pregătire la care au luat parte: Dragoș Balauru, Haralambie Mociu, Marius Tomozei, Florin Ilie, Erico da Silva, Evghenyi Shlyakov, Rolandas Baravykas, Adrian Mar, Idriz Batha, Cristian Bustea, Liviu Antal, Ioan Hora, Alexandru Roșca și Marcel Mercioiu. Ultimii doi provin de la formația Under 19 a UTA-ei și joacă pe posturile de portar, respectiv atacant.
Şapte absenţi la primul antrenament, accidentaţii îşi revin greu
În cursul acestei săptămâni, „Bătrâna Doamnă” ar trebui să mai oficializeze şi alte transferuri, după cele trei anunţate deja oficial în cursul serii de duminică. La UTA ar trebui să mai ajungă cel puțin doi atacanți de careu, un fundaș central și doi mijlocași. Tot în această săptămână vor avea loc trialuri ale echipelor de juniori din cadrul clubului, unde Balint va fi prezent şi va încerca să identifice jucători pentru prima echipă. Pe 25 iunie, probabil pe „Franisc Neuman”, este programat amicalul cu proaspăt promovata în Liga a II-a, Viitorul Şelimbăr, iar două zile mai târziu se va pleca în cantonamentul sloven de la Rogla.
(foto: facebook, UTA Arad)