UTA a remizat cu Daco-Getica, în prima etapă a returului
UTA nu a reuşit să lege a doua victorie la rând, remizând astăzi pe „Motorul”, în prima etapă a returului Ligii a II-a, 1-1 cu Daco-Getica. Pe un frig pătrunzător şi în faţa a doar câteva sute de spectatori, „roş-albii” nu au reuşit să îşi ia revanşa după înfrângerea din tur, când bucureştenii s-au impus cu 2-0. Meciul disputat chiar de Ziua Naţională a fost precedat, aşa cum s-a şi anunţat, de intonarea imnului naţional. Fără câteva piese importante la dispoziţie, cum ar fi Manea sau Enescu, Ionuţ Popa a optat pentru Matei, titularizat destul de rapid după reprimirea în prima echipă, în vreme ce Iuga a prins şi el formula de start. De asemenea, Daniel Dan şi Isac au intrat destul de bine în joc, pe parcursul reprizei secunde. Revenit recent din Germania, Stahl s-a zbătut mult în prima jumătate de oră, ratând şi două bune situaţii, dar cei care au deschis scorul au fost oaspeţii, la o fază care nu anunţa mare lucru: era minutul 32, atunci când Călinţaru a marcat de la 18 metri, cu un şut plasat, după mai multe greşeli în lanţ ale fundaşilor de la UTA, care nu au ieşit în întâmpinarea mijlocaşului bucureştean. La pauză a fost 0-1, după o primă repriză modestă a arădenilor. Certaţi probabil la vestiare, „roş-albii” au ieşit mult mai montaţi în mitanul secund, pe care aveau să îl controleze în mare parte.
S-au trezit târziu, abia după pauză
Egalarea a venit repede, în minutul 48, activul Costin finalizând frumos din careu, pe lângă Balauru, după o pasă filtrantă a lui Stahl. UTA a prins încredere după gol şi şi-a masat serios adversara, iar puţin a lipsit ca echipa arădeană să treacă în avantaj, la ocaziile lui Rus, în două rânduri, Stahl şi mai ales Oprea, care a irosit cea mai mare şansă a gazdelor, în minutul 68, atunci când excelent angajat de Costin, a tras telefonat din doar 7-8 metri, singur cu portarul. Înainte de a fi schimbat, Stahl l-a mai pus la încercare o dată pe Balauru, dar experimentatul portar al oaspeţilor a fost la post. Scăpată de forcing, Daco-Getica a fost mai proaspătă fizic în ultimele zece minute şi chiar a fost aproape de a da lovitura pe final, în două rânduri.
Un punct ce lasă UTA la mijloc
Călinţaru, în minutul 85 şi mai ales Georgescu în minutul 90, cu un şut în transversală, le-au dat mari emoţii spectatorilor, care au tremurat până la final. S-a terminat 1-1 şi UTA ratează a doua victorie consecutivă acasă. A fost ultima reprezentaţie acasă din acest an, iar „Bătrâna Doamnă” nu le-a prea dat motive de satisfacţie celor mai fideli suporteri. A mai rămas de jucat, din 2018, meciul din deplasare cu Farul, iar pauza de iarnă se anunţă destul de complicată pentru UTA. Cu 28 de puncte, UTA e pe 10 şi deocamdată ţine un avans liniştitor faţă de zona retrogradării. Ionuţ Popa a început meciul de astăzi în formula: Orlic – R.Iuga (Dan 67), El Hasni, Benga, Copaci – Coulibaly, Oprea – Costin, Matei (Matei 70), Stahl (D.Popa 77) – Rus.