Poenaru i-a ”citit” bine pe olteni: ”Suntem într-o creștere vizibilă, iar fanii noștri sunt incredibili!”
UTA are trei victorii din tot atâtea meciuri acasă, iar succesul cu FCU Craiova a fost conturat după două reprize diametral opuse. Ilie Poenaru a lăudat doar jocul din prima parte și a dezvăluit ce nu a înțeles jocul elevilor săi din partea a doua, echipa sa tremurând până la final pentru cele trei puncte. „Trebuie să recunoaștem că au fost două reprize diametral opuse. În prima am făcut tot ce trebuie, fizic, tactic, tehnic, am închis spațiile, le-am blocat verticalizarea, pentru că ei creează densitate foarte mare cu mijlocașii laterali la interior. Era important sa blocăm zona centrală, unde sunt Achim și Asamoah, ca să nu poată să joace, pentru că de acolo vin toate acțiunile lor. E o echipă foarte bună, felicitări lui Marius. În prima repriză, noi am fost mai buni, am marcat două goluri, mai puteam marca, dar a doua repriză, trebuie să recunoaștem că am început să coborâm liniile, nu am înțeles de ce. Le-am spus să rămânem sus, să facem pressing, posesie, să temporizăm, să fragmentăm jocul și să le temperăm elanul. Au apărut apoi nesincronizări, nu i-am înțeles, am primit gol și am tremurat până la final, au avut și ei ocazii clare, dar important e ca am câștigat. Suntem în creștere vizibilă și facem un joc care bucură publicul nostru, sunt incredibili, la ce atmosferă pot să facă”, a spus Ilie Poenaru. Pentru UTA urmează deplasarea de la Mioveni, însă Ilie Poenaru se teme de cum vor trata elevii săi repriza a doua. „Trebuie să lucrăm mai mult la repriza a doua și să gestionăm mai bine avantajul pe care îl avem. Acum suntem bine, dar e loc de mai bine. Trebuie să ne refacem cât putem de repede, că ne așteaptă un meci important la Mioveni, care a schimbat și antrenorul. Cel mai important e că trebuie să aducem puncte din deplasare, suntem datori aici. În afară de Sepsi, cu care am făcut remiză, ar fi minunat să spargem gheața și să legăm două victorii”, a explicat Ilie Poenaru. Oltenii au trei înfrângeri în patru etape, iar antrenorul Marius Croitoru nu înțelege de ce echipa sa a jucat atât de slab în prima repriză. Tehnicianul Craiovei consideră că presiunea și-a spus cuvântul, iar unii jucători, care nu pot suporta această presiune, se vor elimina din echipă cât de curând.
Croitoru, îngenuncheat la Arad: ”Unii jucători resimt presiunea, se elimină singuri”
Marius Croitoru consideră că cele două goluri încasate de echipa sa sunt, de fapt, ”cadouri” făcute de jucătorii săi. ”Două reprize diferite. Un meci frumos, cred că a plăcut tuturor. Păcat că nu mi-am recunoscut echipa în prima repriză. Nu au fost ei, nu a fost valoarea lor. A trebuit să fac și niște schimbări și a trebuit să reglez din mers. Din păcate, nu am avut forța să revenim. Nu cred că există echipă care să ne pună probleme în România, doar dacă ni le punem noi. Nu poți să iei asemenea goluri. Ușor-ușor, încerc să îi aduc cu picioarele pe pământ. Chiar dacă facem jocuri bune, nu aducem puncte. Fotbalul de performanță înseamnă presiune. Din păcate, unii jucători o resimt și se elimină singuri. Că este a antrenorului, a rezultatului, a publicului, te elimini singur. Câștig de cauză vor avea cei care vor suporta această presiune. Este parte din viața noastră, atâta timp cât joci fotbal. Mie, unul, personal, îmi place. Îmi dă putere, mă ține focusat. Dacă ești mult mai puternic decât presiunea de la meci, o să și reușești. A doua repriză a fost mai bună, dar nu a fost suficient. Asta mă deranjează, pentru că am luat golurile din greșeli personale. Aici a fost problema. Dacă mă făceau șah mat, ziceam ok. Trebuie să știi să o gestionezi. Când vezi că adversarul vine peste tine și este mai puternic în momentul respectiv, încerci și altceva. Tu, ca fotbalist matur trebuie să iei cele mai bune decizii. În fine, sunt lucruri pe care le voi gestiona eu cu ei”, a declarat Marius Croitoru, la finalul partidei cu UTA Arad. (digisport.ro)