UTA şi-a adus portar, iar Piroş îşi caută o întreagă echipă
Cu Miron fără concurenţă, după suspendarea lui Mara, oficialii clubului UTA au fost în căutarea unui nou portar. După căutări intense, s-a optat pentru pentru Alexandru Barna, care a evoluat în ultimii trei ani la Ceahlăul Piatra Neamţ, cu o prezenţă şi în Liga 1, acesta debutând în primul eşalon chiar la ultimul meci al moldovenilor pe prima scenă, întro victorie în faţa Craiovei.Barna a fost titularul Ceahlăului în sezonul precedent de ligă secundă, apărând poarta în 21 de meciuri. UTA vrea să mai acopere şi postul de fundaş central, unde Manea şi Filaret acuză probleme medicale. Roli Nagy îi are în vedere pe Pascariu şi Dubeştean, doi jucători arădei obişnuiţi cu Liga a II-a şi Daniel Celea, fundaş de 21 de ani provenit de la Pandurii II, care din această săptămână se pregăteşte cu prima echipă. UTA se pregăteşte de o deplasare solicitantă, de peste 1.000. de kilometri, urmând să evolueze sâmbătă dimineaţă în deplasare, la Foresta Suceava.
Pâncota ar putea juca la Şiria
În schimb, Pavel Piroş este într-o situaţie mult mai ingrată decât cei de la UTA. După ruşinea de la Afumaţi, unde cu o echipă de juniori, Pâncota a încasat 16 goluri, scor record pentru Liga a II-a, preşedintele clubului din Podgorie face eforturi pentru a nu se face din nou de râs în week-end. Echipa arădeană are meci acasă cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe şi cel mai probabil va juca pe terenul din Şiria, pentru care s-a trimis solicitare de omologare.
Piroş ar fi bătut palma cu un impresar reşiţean, care a promis că trimite la Pâncota câţiva jucători stăini, în paralel încercându-se înţelegeri noi cu foşti jucători liberi de contract, precum Pascariu, Dubeştean, Bebe Mitu sau Dragalina. În ceea ce priveşte finanţarea, conducătorul clubului arădean susţine că ar avea acorduri verbale cu oameni de afaceri străini, dar deocamdată nimic concret.