Omagiu adus celui care a fost Mihai Botez
Sala Polivalentă „Victoria“ a găzduit la finalul săptămânii recent încheiate „Ziua Judoului arădean“, un eveniment menit a-l omagia pe cel
Sala Polivalentă „Victoria“ a găzduit la finalul săptămânii recent încheiate „Ziua Judoului arădean“, un eveniment menit a-l omagia pe cel
Elevele pregătite de prof. Adriana Inoan au învins în toate partidele disputate joi dimineaţa pe terenul sintetic Şega La eveniment
Peste 1.600 de alergători din România, Ungaria, Serbia, Muntenegru, Franţa, Germania, Italia, Slovacia şi Tunisia au luat startul, sâmbătă, la
Trofeul „Ilie Năstase“ la tenis feminin, care se dispută pe trenurile Complexului „Riviera“, a oferit până acum meciuri spectaculoase, în
În data de 03 iunie începând cu ora 11.00, Aradul va fi gazda unui eveniment inedit, sub tirulatura “SkirtBike Arad”.Parada
Liceul cu program sportiv Arad s-a impus în cea de-a doua ediţie a Cupei „Femina” la fotbal feminin Elevele
Polivalenta arădeană găzduieşte la finalul acestei săptămâni “Ziua Judoului arădean” eveniment care îl omagiază pe cel care a fost marele
După ce Gaiul a deschis seria meciurilor din cadrul ” Cupei Cartierelor”, zilele acestea au răspuns provocărilor și echipele din
CSU “Aurel Vlaicu2 a pierdut al doilea meci consecutiv, de data aceasta pe terenul celor din Pantelimon. Bucureştenii s-au impus
Bucureştiul a găzduit recent finala Campionatului Naţional de judo under 15, unde judoka arădeni au cucerit patru medalii de bronz.