Rugbiştii arădeni au lăsat o impresie bună în faţa campioanei, la final de sezon

Rugbiştii arădeni au lăsat o impresie bună în faţa campioanei, la final de sezon

CS Universitatea Arad a făcut o impresie bună la ultima apariție stagională, în fața campioanei Diviziei Naționale la rugby. Pe arena „Banatul” din Sânicolau Mic, Știința Petroșani a avut destule probleme în prima repriză, când „studenții” lui Marian Grindei au condus cu 7-0, după eseul lui Ene și transformarea lui Umaga. Liderul a revenit, totuși, până la pauză, preluând conducerea, 7-10. „Minerii” au controlat apoi clar repriza a doua şi s-au impus cu 24-7, luând inclusiv punctul bonus. Cu 69 de puncte, Știința a câștigat pentru al doilea an competiția în eșalonul secund, pe locul doi, la cinci puncte distanță, clasându-se CS Năvodari. În schimb, Aradul termină sezonul pe penultimul loc în clasament, cu 19 puncte strânse, în condițiile în care rugby-ul abia mai supravieţuieşte în oraşul nostru, ca de altfel multe alte sporturi de tradiţie.

CSU încheie penultima, Daniel Stoica se retrage după aproape 20 de ani la Arad

CSU Arad a încheiat sezonul în formula: Argintaru, S. Mihai, Marinca – Bradu, Pintea – Postolachi, Stoica, Ciocan – Gîrda, Perici – Umaga, Istoc, Ene, Vajdovics – Moala. Pe parcurs au mai jucat: Grindei, Roșian, Erdei, Dat și Morcan. Altfel, cel mai vechi component al echipei arădene, Daniel Stoica s-a retras după meciul cu Știința Petroșani. Poreclit „Castorul”, mijlocașul la grămadă a ajuns la 38 de ani, el fiind transferat la Arad de Ovidiu Șerban în urmă cu 19 ani de la Mangalia, alături de fratele său, Cristi Stoica, Valentin Bordea și Valentin Ursache. Daniel Stoica a făcut parte din generaţia de excepție a rugby-ului arădean, care a câștigat titlul de vicecampioană națională în anul 2006.

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published.