Rapidul lui Mutu s-a oprit la Arad doar pentru trei puncte, UTA şi-a dezamăgit suporterii!
Atmosferă de gală în această seară la Arad, cu ocazia derby-ului UTA – Rapid, din etapa a patra a play-out-ului din Liga 1. Pe o ploaie neîncetată, “roş-albii” au fost încurajaţi de un stadion arhiplin, în vreme ce giuleştenii au avut parte de susţinerea a câtorva sute de suporteri, veniţi atât de la Bucureşti cât şi din partea de vest a ţării. Oaspeţii au jucat la fel ca anul trecut, în echipament mov, în solidaritate cu fraţii de la Poli Timişoara, dar probabil şi ca o aroganţă la adresa arădenilor. Galeria UTA-ei a pregătit o coregrafie în alb şi roşu 3D, în peluză fiind desfăşurată o pânză cu stadionul, cu un tânăr cu un fular în culorile echipei postat în faţa peluzei. În acelaşi timp, pe gard a stat bannerul: „Copilul care aleargă spre stadion…. măcar o dată-n viață să mai fiu!“. A venit însă și o replică acidă a rapidiștilor: „Asta da coregrafie, cu ițari și pălărie”. Dacă în tribune a fost spectacol, pe teren am văzut mai mult o luptă surdă şi fotbal prea puţin, cu o UTA având posesia şi atacând mai mult, dar fără o idee clară de joc şi cu doar o ocazie mare în 45 de minute. Era minutul 6, atunci când cel mai activ utist, nigerianul Otele a pătruns pe stânga în careu şi a scos excelent la 10 metri pentru Miculescu, care din poziție centrală a finalizat slab, pe lângă poartă. Mutu a pregătit o formulă ceva mai defensivă şi a preferat să închidă culoarele în special pe benzi, astfel rapidiştii nu s-au văzut mai deloc pe fază ofensivă. Nici UTA nu a reuşit însă mare lucru, iar prima repriză s-a încheiat alb, 0-0, fără şut de poartă.
Rapid – mai matură şi pragmatică, Rareş Ilie a fost omul meciului
Partea a doua a început furtunos, cu torţe în peluza arădeană şi cu golul cu capul reuşit în minutul 47 de Alex Ioniţă din şase metri, după o centrare excelentă a lui Rareş Ilie, din colţul careului mare. Rapid a lovit practic la prima ocazie şi îşi făcea misiunea mai uşoară pe “Francisc Neuman”. UTA s-a aruncat în atac, iar în minutul 60, pasa peste apărarea adversă reuşită de Ubbink nu a fost fructificată de rusul Shlyakov, care şi-a prelungit prea mult mingea şi Moldovan a salvat in extremis, la şapte metri de poartă. Rapidul a reuşit să absoarbă fără mari probleme atacurile palide ale arădenilor şi cu un sfert de oră înaintea finalului a făcut 2-0, după o fază creată pe dreapta de Kayt, care a pătruns în careu şi l-a văzut nemarcat în 10 metri pe omul meciului, Rareş Ilie, acesta marcând simplu, cu un şut plasat la colţul scurt. Echipa lui Mutu s-a dovedit mai matură şi pragmatică şi a ştiut să profite de spaţiile lăsate libere de o UTA mult sub aşteptările fanilor.
Utiştii intră în hora evitării barajului… de menţinere în Liga 1
Otele putea marca în minutul 76, dar a trimis peste poartă cu capul, din doar şase metri, în urma centrării de pe stânga a lui Shlyakov. UTA s-a prăbuşit şi a continuat să macine în gol, spre deziluzia celor peste 11 mii de spectatori, plecaţi acasă şi plouaţi, scor final 0-2! Până la final nu am mai consemnat nimic notabil şi Rapidul sub mandatul lui Mutu merge perfect, cu a cincea victorie la rând. Giuleştenii sunt lideri în play-out şi îşi asigură practic în mare măsură prezenţa la un prim baraj pentru Conference League, în vreme ce UTA îşi cam ia adio de la ultimele speranţe europene, putând să încheie etapa mai aproape de barajul de menţinere în Liga 1 decât de primele două locuri din play-out. Badea şi-a dat probabil examenul final cu Rapid, pe care însă l-a picat, iar şansele de a mai rămâne din vară pe banca echipei arădene sunt minime.
Formații:
UTA: Iacob – Vukcevic, Erico, Benga, Shlyakov – Ubbink (84 Matei), Batha, Vorobjovas (69 Dangubic) – Miculescu, Cardoso, Otele (87 Laukzemis). Antrenor: Ionuț Badea.
Rapid: Moldovan – Belu, Săpunaru, Grigore, Morais – Kait, Albu – Carnat, A.Ioniță (65 Dandea), Ilie (84 Pănoiu) – Vojtus (79 Marzouk). Antrenor: Adi Mutu.
Arbitri: Iulian Călin (Ștefănești, Argeș) – Radu Ghinguleac (Bucureşti), Daniel Mitruţi (Craiova).
Observator FRF: Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea).