Micii halterofili de la CSM Arad au urcat pe podiumul naţional
Aradul a găzduit în această săptămână finala naţională a categoriei juniori III (9-12 ani) la haltere, dar şi Cupa României pentru seniori, etapă de calificare la finala Campionatului Naţional. În prima dintre competiţii, micii halterofili de la CSM Arad, antrenori Adrian Jigău şi Pavel Sebeşan, au avut o evoluţie bună, trei dintre ei reuşind să urce pe podium. Este vorba despre Luciana Condurache, locul 2 la +48 de kilograme, Adelina Vizitiu, locul trei la categoria 32 de kilograme şi Denis Danciu, locul 3 la categoria 28 de kilograme. Clasări bune au mai obţinut Cosmin Krupla, locul 4 la 32 de kilograme, Daniel Jigău (băiatul lui Adrian Jigău, foto), locul 5 la 28 de kilograme, Bogdan Florescu, locul 5 la 36 de kilograme, Patricia Manolache, locul 5 la 36 de kilograme, Alin Andron, locul 6 la 32 de kilograme şi Şerban Rudolf, locul 8 la 40 de kilograme.
Calificări pe linie la seniori
Seniorii s-au întrecut la Cupa României, acolo unde CSM Arad şi-a calificat pe linie sportivii la finala naţională, programată în perioada 2-6 decembrie la Oneşti. Alexandru Pap s-a clasat pe locul 4 la categoria 56 de kilograme, Emanuel Danciu a terminat pe 6 la 56 de kilograme, Emanuel Florescu a ocupat locul 7 tot la 56 de kilograme, Florin Vizitiu a terminat primul la 62 de kilograme, Adrian Antal a încheiat al patrulea, iar Damian Iuga al cincilea, ambii la aceeaşi categorie – 62 de kilograme, Alexandru Roşu a ocupat locul 8 la 77 de kilograme, Florin Lingurar a terminat pe 7 tot la 77 de kilograme, Sebastian Călugăreanu s-a clasat pe 3 la 85 de kilograme, iar Adrian Lingurar şi Paul Pantea s-au ales cu poziţiile 4, respectiv 5, la categoria +105 kilograme.