FCC Baschet Arad şi-a adus una din cele mai promiţătoare extreme românce
FCC Baschet Arad face a doua mutare din această vară, după ce săptămâna trecută anunţa revenirea în „galben-albastru” a jucătoarei Ildiko Nagy-Mârne. Oficialii clubului s-au înţeles cu Ecaterina Armanu, jucătoare eligibilă pentru regula româncei U23. „Tânăra sportivă este considerată una dintre cele mai promităţoare extreme din campionatul românesc, fiind titulara de drept a formaţiei Olimpia Braşov în ediţia precedentă de campionat. Are la activ participări la toate categoriile de vârstă ale campionatelor europene, iar în luna noiembrie a anului trecut a debutat într-un meci oficial şi la naţionala de senioare a României, chiar împotriva vicecampioanei europei, Franţa.
„Internaţională” de 21 de ani, remarcată la Braşov
În vârstă de 21 de ani, Armanu măsoară în înălţime 177 cm şi în sezonul 2019-2020 din Liga Naţională de baschet feminin a avut o medie de 30.38 minute petrecute pe parchet. A adunat 9.3 puncte pe meci, 4.9 recuperări, 1.4 pase decsive şi un procentaj de aproape 50% la aruncările de două puncte. În cariera sa, sportiva a mai jucat pentru Barking Abbey Crusaders (Marea Britaniei) şi Phoenix Constanţa”, notează site-ul oficial al grupării arădene, baschetarad.ro.
FCC Baschet Arad se reuneşte în a doua parte a lunii august, iar sub contract sunt Ildiko Nagy, Ecaterina Armanu, Veatriki Akathiotou, Marta Fodor, Dora Ardelean, Adela Mercea, Alexandra Rotariu și Rebecca Lipovan.