Divizionarele terţe arădene au dat startul pregătirilor
După Şoimii Lipova, cea mai grăbită divizionară terţă arădeană, au început pregătirile estivale şi celelalte trei echipe ce vor reprezenta judeţul nostru în Liga a III-a.
Astfel, terenul din Sânpaul a fost cadrul reunirii celor de la Lunca Teuz Cermei. Chiar dacă a pierdut fotbaliști importanți ca Sulea, Gligor, Copil, Berari, Brândușe şi probabil Varga și Ianc, antrenorul Radu Anca a primit destule întăriri, atât jucători cu experienţă cât şi tineri.
Ex-utiştii fac echipă la Cermei. Amicale cu Pecica şi Mako
Unul din nou sosiţi e Alex Capătă, care s-a despărţit de Unirea Sântana, el urmând să revină în eşalonul trei, unde a avut realizări inclusiv cu UTA. Vârful de 27 de ani ar putea forma un tandem în atac cu Claudiu Matiș, timișorean ce a promovat cu Ripensia în Liga a II-a, jucând în tur, pentru ca în stagiunea de primăvară să îmbrace tricoul Ghirodei.
Tot la capitolul noutăți îi putem bifa pe portarul Victor Gârlea, fost şi el la Ripensia, dar și pe Norbert Polgar, Michel Vlad, Rareș Deta și Darius Dolga, jucători care au trecut prin curtea UTA-ei în diferite perioade. Lupșe, fostul fundaș stânga al Lipovei originar din Oradea, a fost prezent şi el la reunire.
Primul amical e în weekend, cu Progresul Pecica, urmând ca pe 28 iulie, după testul de la Mako, Cermeiul să urce la Moneasa pentru cantonamentul de vară.
Gligor, Siminic şi Pirtea, principalele noutăţi la Crişul
Nou promovata Crişul Chişineu Criş, care revine după 34 de ani în Liga a III-a, a avut parte de cea mai scurtă vacanţă – pentru conducători oricum una activă. Aşa că după doar două săptămâni de relaxare, fotbaliştii Crişului au revenit la treabă.
Doi foşti căpitani, Alin Gligor la UTA şi Gabi Siminic, la Național Sebiș şi George Pirtea, fostul mijlocaș de bandă al celor de la Șoimii Pîncota și CS Mioveni, în Liga a II-a, sunt principalele nume noi din tabăra Crişului, unde vrea să vină, din câte se pare şi Ionuț Ianc.
Cristi Cigan și-a reluat şi el pregătirea cu Crișul, dar atacantul bihorean se află în negocieri avansate cu formaţia maghiară din Szeged. În schimb, echipa pregătită de „Ştili” Abrudean s-a despărţit în această vară de câţiva jucători: Fl.Lazăr, Covaci, Morariu, Tomuţ şi Drăgan.
Primul test al Crişului e programat sâmbătă, Supercupa judeţeană, cu Victoria Zăbrani.
Enciu revine la Sebiş, Cojocaru ia şi doi fcsbişti
În fine, la reunirea Sebşului – cea mai bine clasată divizionară terţă arădeană în sezonul trecut – au fost prezenţi sub comanda lui Cosmin Merşca doar 16 jucători.
Marco Enciu a revenit pe malul Crişului Alb, la fel ca şi Alex Deliman, care timp de trei săptămâni s-a pregătit cu UTA. De asemenea, Cojocaru a rezolvat aducerea a doi fotbalişti din pepiniera celor de la FCSB, mijlocaşul central Cosmin Ciochină şi mijlocaşul ofensiv Costin Constantinescu.
Sebișenii intră în program de pregătire normal, cu câte un antrenament zilnic, urmând să se antreneze şi la Prăjești, tocmai pentru a proteja gazonul arenei Crişana, unde Naţional dă piept, sâmbătă dimineaţa, cu UTA, în primul test estival.