Gimnasta Olivia Cîmpian vrea să revină sub tricolor

Gimnasta Olivia Cîmpian vrea să revină sub tricolor

În iulie 2017, sportul românesc primea vestea şoc că o extrem de talentată gimnastă în vârstă de 16 ani, prezentă la Europeanul de la Cluj alături de Cătălina Ponor şi Larisa Iordache, a fost retrasă de părinţi din cantonamentul de la Deva, refuzând să mai evolueze sub tricolor şi preferând să se mute în Ungaria, ţara în care tatăl său evoluase ca fotbalist. Un an mai târziu, deşi a primit cetăţenia maghiară, arădeanca Olivia Cîmpian s-a întors în România, la pregătire la Deva, însă nu poate fi inclusă în lotul naţional, anunţă în exclusivitate TelekomSport.

Sub protecţia anonimatului, oficiali ai Federaţiei Române de gimnastică eu declarat pentru TelekomSport că ”Andreea Răducan urmează să discute această situaţie cu cei de la federaţia din Ungaria. Noi o vom primi înapoi dacă ea îşi va obţine dezlegarea de la forul maghiar, dar vom avea şi o discuţie foarte serioasă cu ea, pentru a înţelege că lotul de la Deva nu este un loc de unde poţi pleca atunci când vrei şi cum vrei”.

Medaliată cu bronz la Campionatele Europene de juniori din 2016, sol de aur la Top Gym 2017, concursul celor mai bune gimnaste din lume, de la Charleroi, multiplă campioană națională și participantă, în premieră, la Campionatele Europene de senioare de la Cluj-Napoca, în 2017, snt ultimele performanțe notabile din cariera arădencei de 17 ani.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *