Bernadett Balint este ambasadorul talentului, în programul MOL – Pot Ajuta?
“Ambasadorii talentului” au preluat scrisorile de acreditare
MOL Romania si Fundatia pentru Comunitate au lansat a noua editie a programului de promovare a tinerelor talente MOL – Pot Ajuta?
Au fost acreditati primii “ambasadori ai talentului”, care vor promova programul in randul tinerilor sportivi si artisti
Finantarile acordate prin Programul MOL – Pot Ajuta? ajung la doua milioane de lei, de la lansare, pentru aproape 1700 de tineri sportivi si artisti
În cadrul editiilor precedente din Arad au obtinut finantare 23 de tineri sportivi si 2 ehipe in valoare de 69.800 lei.
Jucătoarea de tenis de masă Bernadett Bálint de la CSM Arad, componentă de bază a naţionalei de junioare a României, este ambasadorul talentului.
MOL Romania si Fundatia Pentru Comunitate au lansat cea de-a noua editie a Programului MOL pentru promovarea talentelor „Pot ajuta?”, prin care vor fi acordate finantari cu valoare totala de 290.000 de lei tinerilor sportivi si artisti. In premiera, programul va fi promovat de noua ambasadori, care au fost acreditati la evenimentul de lansare.
Noua tineri cu activitate prestigioasa pe plan national au fost acreditati pe o perioada de un an drept ambasadori ai Programului MOL de promovare a talentelor „Pot ajuta?”. Noul „corp diplomatic” al talentului este coordonat de patinatorul de viteza Emil Imre, tanar ambasador sportiv al Romaniei la jocurile olimpice de tineret din China 2014, sustinut si el la editia precedenta a programului „MOL – Pot ajuta?”.
„Perseverenta si munca sunt premisele obtinerii de rezultate, atat in sport cat si in arta. MOL Romania isi urmeaza misiunea de a fi un sprijin constant pentru tinerii talentati, cu un program inceput in urma cu mai bine de opt ani. Ne propunem sa ramanem un partener de incredere, pe termen lung, pentru ca stim ca nu exista scurtaturi in drumul spre performanta. Acesti tineri consacra timp si efort pentru a atinge excelenta, demonstrandu-ne tuturor ca, pe langa inzestrare si talent, rezultatele vin ca urmare a disciplinei, concentrarii si daruirii”, a declarat Kinga Daradics, Country Chairman & CEO al companiei MOL Romania.
”Dupa opt editii consecutive, multi tineri sportivi si artisti au castigat experienta in managementul propriilor valori, au invatat sa conceapa un dosar de candidatura si au inteles responsabilitatea financiara. Aceasta experienta acumulata sta la baza initiativei lor de a contribui la promovarea programului prin calitatea de ambasador al talentului. Este poate cea mai mare reusita a programului de pana acum”, a declarat András Imre, directorul executiv al Fundatiei Pentru Comunitate.
La evenimentul de lansare au participat mai multi campioni sustinuti la precedentele editii ale programului „MOL – Pot ajuta?”, precum si membri ai juriului: Ivan Patzaichin, multiplu campion olimpic la canotaj si Doina Sava, antrenor al loturilor nationale de natatie. Acestia au vorbit despre utilizarea si necesitatea finantarii primite pentru dezvoltarea sportiva si artistica.
Pe langa Emil Imre, ambasadorii programului sunt: Andrei Gafita, campion national la 10 km mars; Bernadett Balint, medaliata cu bronz la Campionatele Mondiale de tenis de masa pentru juniori; Bandi András, fotograf; Amalia Tataran, vicecampioana europeana la spada; Mara Pruna, compozitoare; Cosmin Marinescu, balerin; Mihaela Marculescu, jucatoare de tenis; Mircea Dumitrescu, violinist si Catalina Grecu, pianista.
Imagini de la evenimentul de lansare sunt disponibile pe canalul dedicat al MOL Romania.
Programul ofera 290.000 lei in sprijinul participarii la concursuri sau achizitiei de echipamente si materiale pentru tinerii sportivi si artisti cu varste intre 8 si 18 ani respectiv pentru categoria 18+.
In cei opt ani de existenta continua ai programului, MOL Romania a acordat finantari in valoare de aproape 2.000.000 de lei unui numar de 1.700 de sportivi si tineri artisti din toata tara. In 2013, beneficiarii au fost premiati sau au obtinut locuri cu punctaj privind clasamentele nationale si internationale la mai mult de 500 de campionate, cupe si competitii nationale, si la peste 180 de competitii internationale, campionate si cupe continentale sau mondiale.
Despre program:
In cadrul programului „MOL – Pot ajuta?”, un solicitant poate sa obtina finantare in valoare maxima de 10.000 lei pentru a acoperi cheltuielile de transport legate de activitatea sa sportiva sau artistica sau pentru a achizitiona echipamente si materiale. Din finantarea totala a editiei a 9-a, 160.000 lei sunt destinati sportului si 80.000 lei domeniului artelor. In acest an, programul ofera din nou un fond de 50.000 lei la categoria 18+, in cadrul careia pot solicita sprijin acei tineri, care au beneficiat deja de sponsorizari in ultimii doi ani si au implinit varsta de 18 ani.
Solicitarile pot fi depuse pana la data de 27 iunie 2014, iar detaliile programului pot fi gasite pe www.pentrucomunitate.ro si www.molromania.ro
Solicitarile vor fi evaluate de doua jurii de specialitate. Presedintele juriului la sectiunea sport este Violeta BECLEA-SZEKELY, campioana europeana la atletism si doctor in sport, iar la sectiunea arta violonistul Albert MÁRKOS, concertmaestrul Filarmonicii Transilvania din Cluj.
Despre MOL
Grupul MOL este o companie multinaţională integrată şi independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 40 de ţări şi aproximativ 29.000 de angajaţi în întreaga lume. Grupul are peste 75 de ani de experiență în explorarea și producția de hidrocarburi, având în prezent operațiuni de producție în 8 țări și activități de explorare în 13 țări. Grupul controlează patru rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia și Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de peste 1.700 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în 11 țări, dintre care 147 în România. Compania a semnat acorduri de concesiune cu Agentia Naţională pentru Resurse Minerale pentru 3 perimetre din vestul țării, dintre care unul a fost ratificat de către Guvernul României.
Despre Fundaţia Pentru Comunitate
Fundația Pentru Comunitate este o organizație non profit înființată la Cluj în 2008 cu scopul de a sprijini talentul, cunoașterea, solidaritatea, valorile comunitare, astfel încât lumea noastră să devină mai prietenoasă. Pentru realizarea scopurilor anunțate, Fundația sprijină activități în domeniul cultural, educativ, social, comunitar, sportiv și de recreație. Sprijină de asemenea copii și tineri în suferință, precum și acele organizații care se ocupă de însănătoșirea, de reabilitarea lor.