Handbalistele Crişului au aflat locaţia şi perioada turneului de promovare

Handbalistele Crişului au aflat locaţia şi perioada turneului de promovare

Federația Română de Handbal a anunțat, după o îndelungă aşteptare, perioada de desfăşurare a turneelor de promovare în Liga Florilor şi Liga Zimbrilor. Ambele turnee, atât la feminin cât și la masculin, se vor disputa la Cheile Grădiștei, după un draft gândit de mai marii forului naţional. La fete, şase echipe vor lupta în perioada 26-30 august pentru cele patru locuri care duc în elită: Crișul Chișineu Criș va evolua în grupa doi, cu HCF Piatra Neamț și Activ Prahova Ploiești, iar în grupa 1 sunt repartizate CSM Galați, CSU Știința București și Dacia Mioveni.  Crişul va juca pe 26 august cu Activ Prahova, iar a doua zi va înfrunta HCF Piatra Neamţ, pentru ca în a treia zi să stea, urmând să se dueleze celelalte două echipe din grupă.

Pe 29 şi 30 august sunt programate semifinalele şi finalele întrecerii, cu menţiunea că la feminin miza nu va mai exista, atâta timp cât echipele din careul de aşi îşi asigură deja biletele pentru primul eșalon. Aşadar, putem spune că fetele de la Crişul pot promova şi cu o victorie din două meciuri, în grupă! Pentru a participa la aceste turnee finale, echipele trebuie să respecte un protocol medical strict, bazat pe normele şi măsurile impuse de autorităţi.

Mai întâi, cluburile trebuie să trimită către Federaţie lista nominală a participanților la turneu și apoi rezultatul testării RT-PCR efectuat cu maxim 48 de ore înainte de începerea competiţiei. Lista fiecărei echipe poate cuprinde cel mult 25 de persoane. Vă reamintim că handbalistele de la Crişul au fost preluate de bistriţeanul Narcis Cîtu, fostul director tehnic al Centrului de Excelenţă de la Sighişoara.

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *