Vados are campion european școlar de șah la categoria sub 8 ani

Vados are campion european școlar de șah la categoria sub 8 ani
Sportivul clubului Vados Arad, Albert-Tudor Jacota, a obținut titlul de campion european şcolar Under 8, în cadrul European School Chess Championship 2026. Competiția s-a desfășurat în perioada 27 aprilie – 5 mai, în Trogir (Croaţia), unde s-au reunit tineri jucători din numeroase țări europene. Într-un turneu disputat în sistem elvețian, pe durata a nouă runde, Albert a avut un parcurs excelent, încheind competiția cu 8,5 puncte din 9 partide, fără înfrângere.
„Acest rezultat reflectă munca depusă în timp, susținută de antrenorul Ladislau Kelly, precum și sprijinul constant al familiei. Albert a avut un parcurs de excepţie, constant, construit pas cu pas, într-o competiție puternică, unde cu fiecare partidă a arătat mai multă siguranță și încredere. Această performanţă îl propulsează în galeria performerilor din sportul minţii din oraşul nostru, iar pentru Vados Arad reprezintă o bucurie și o confirmare a eforturilor dedicate formării tinerilor jucători”, spune Alin Câmpeanu, preşedintele grupării arădene.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *