UTA speră să facă punct(e) pe terenul „bestiei nera” FC Argeş: „Mergem cu încredere şi curaj!”

UTA speră să facă punct(e) pe terenul „bestiei nera” FC Argeş: „Mergem cu încredere şi curaj!”

UTA are deplasare grea, de la ora 18:30, la Piteşti, în etapa a doua din Liga 1, iar Laszlo Balint se confruntă şi cu ceva probleme de lot, mai ales în ofensivă. Cu Hora accidentat şi juniorul Mercioiu plecat la un trial al naţionalei U19, “Bătrâna Doamnă” a deplasat în lotul anti-Argeş un singur atacant de meserie, pe croatul Dangubic! Noul sistem de joc al arădenilor, dacă nu va fi schimbat, îi permite însă lui Balint să joace cu un singur vârf. O altă absenţă importantă ar putea fi brazilianul Roger, incert din cauza unei lovituri puternice în coaste primite la meciul cu Farul, motiv pentru care nu s-a antrenat în această săptămână. Chiar şi aşa, utiştii au plecat încrezători spre Piteşti, de acolo de unde speră să se întoarcă cu punct(e), mai ales că săptămâna viitoare vine FCSB la Arad. Jocul nu a arătat foarte bine în runda inaugurală, împotriva trupei lui Hagi, UTA având doar două ocazii importante în condiţiile în care a dominat şi a avut pe final chiar dublă superioritate numerică. Arădenii speră să fie de data asta mai pragmatici şi mai eficienţi, pentru a bloca o echipă destul de ofensivă şi agresivă cum este cea din Trivale. “Mergem la o echipă foarte bine organizată, în special în compartimentul defensiv, cu un nucleu destul de omogen. Nu au făcut schimbări majore decât în atac, iar după schimbarea de pe banca tehnică au avut un parcurs remarcabil în primăvară, care le-a permis să spere inclusiv la câştigarea play-out-ului şi la disputarea acelui baraj pentru Conference League. Important este cum abordăm noi acest joc, mergem acolo cu încredere şi curaj şi încercăm să ne întoarcem acasă cu toate cele trei puncte. Ne confruntăm cu o situaţie pe care nu mi-aş fi dorit-o, adică să am doar un atacant de meserie la dispoziţie, dar consider că avem soluţii inclusiv dacă se va impune schimbarea lui Dangubic, am ceva pregătit”, a spus antrenorul UTA-ei, înaintea meciului.

Balint: „O echipă bine organizată şi omogenă”; Prepeliţă: „Am pregătit meciul în cele mai mici detalii!”

De când a preluat-o pe Campionii FC Argeș, în decembrie 2020, alături de Mihăiță Ianovschi, Andrei Prepeliţă nu a pierdut niciun un punct în fața “Bătrânei Doamne”. Piteștenii au bătut-o pe UTA la Arad, cu 2-1, cu o revenire spectaculoasă în ultimele trei minute și cu 4-1 pe arena „Nicolae Dobrin”, în play-outul Ligii 1. Misiunea UTA-ei pare din nou dificilă, cu atât mai mult cu cât fanii „alb-violeților” revin și ei după mult timp, alături de favoriți. „Am analizat jocul celor de la UTA, față de sezonul trecut au câteva nume noi în primul 11, formează o echipă bună, solidă, care a făcut și anul trecut o figură frumoasă la revenirea în Liga I. Vom avea un meci greu, dar sperăm să facem lucrurile așa cum trebuie și să câștigăm. Este primul meci din noul sezon pe propriul teren, coincide și cu revenirea spectatorilor pe stadion. Ne dorim o victorie şi vom face totul pentru a o obține, am pregătit meciul în cele mai mici detalii”, a spus la conferinţa de presă Prepeliță, care susține că nu are probleme de lot înainte de meciul cu arădenii. Totuşi, la fel ca UTA, piteşenii au dat semne de slăbiciune în atac, fostul golgheter Malele lăsând un mare gol în ofensivă, unde portughezul Lupeta nu pare a fi încă în formă, ratând exasperant în Bănie, în eşecul cu 0-1 în faţa celor de la CSU Craiova. Tot Prepeliţă a anunţat însă că nu este exclus ca până la ora meciului cu UTA să mai apară în echipă un atacant, care să fie transferat astăzi sau mâine!

Ultima victorie arădeană în faţa Argeşului, în 2013! Arbitrează ilfoveanul Ionuţ Coza

Și în stagiunea trecută, Campionii FC Argeș și UTA, nou promovatele verii trecute în Liga 1, se întâlneau repede în Trivale. Era etapa a treia și meciul s-a încheiat nedecis, la fel ca disputa din finalul play-off-ului pentru promovare în Liga 1, când cele două sărbătoreau la braţ revenirea în elita fotbalului românesc. Bustea a deschis rapid scorul pentru trupa lui Laszlo Balint în meciul de la Piteşti, de anul trecut, dar Cephas Malele, plecat între timp din Trivale, egala spre final. Practic, Argeşul este o “bestia nera” pentru UTA, arădenii nereuşind de opt ani să-i răpună pe “alb-violeţi”! Ultima victorie arădeană în confruntările directe datează tocmai din 2013, un 3-0, dar de atunci argeşenii au câştigat şase din ultimele nouă partide, alte trei jocuri încheindu-se la egalitate. La centru va fi mâine Ionuţ Coza, din Cernica (Ilfov), ajutat la cele două margini de Daniel Mitruţi (Craiova) şi Cosmin Vatamanu (Bucureşti). Observator va fi Cosmin Toma, din Piatra Neamţ.

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *