UTA a revenit în iarbă, iar Botiş şi-a anunţat retragerea!
UTA a început, dimineață, campania de pregătire pentru sezonul 2016-2017. Optsprezece jucători din lotul care a încheiat campionatul trecut au intrat pe teren pentru o primă mișcare: Bogdan Miron, Iulian Anca-Trip – Alexandru Manea, Alin Gligor, Darius Covaci, Sorin Strătilă, Cristian Costin, Marius Chindriș, Cristian Dobrean, Amir Jorza, Dumitru Copil, Alin Roman, Cătălin Hlistei, Michel Vlad, Ciprian Rus, Dennis Man, Marius Curtuiuș, Adrian Petre. De asemenea, unul din eroii Supercupei, portarul Răzvan Stanciu, a intrat sub ”tirul” lui Dan Țapoș, la fel, apărătorul Iulius Dinculescu a fost chemat la reunire, dar și Erich Wild, împrumutat sezonul trecut la Progresul Pecica. În efectivul roș-alb și-a făcut apariția și Dacian Zdrențan, fundaș dreapta crescut de Atletico, aflat anul trecut la Ineu, în Liga a III-a. Lor li s-a adăugat Richard Filaret, care mai are nevoie de o săptămână până să-și reia antrenamentele, după accidentarea suferită la Brașov. Bogdan Burlă și Ionuț Tănase sunt în febra examenelor de Bacalaureat, în timp ce Norbert Polgar (nerefăcut complet din punct de vedere medical) a primit câteva zile de vacanță pentru luna de miere. La reunire a venit și Sorin Botiș, căpitanul și liderul vestiarului anunțându-și retragerea.
”Le-am mulțumit băieților că au dus-o până pe 12 iunie, când a fost ziua mea de naștere, am sărbătorit-o pentru prima dată în activitatea mea cu echipa. Vacanța e mai scurtă, pentru că sezonul începe mai devreme față de alți ani. Nu cred că vor fi 22 de echipe în serie, sunt mari probleme în fenomen, noi știm că trebuie să continuăm munca depusă aici și să ne pregătim pentru un nou sezon mai interesant. Două săptămâni ne pregătim loco, la sfârșitul săptămânii viitoare pe 9 iulie, o să jucăm un amical la Debrecen, Înnoptăm acolo, iar în 10 iulie plecăm în cantonamentul din Austria, pentru zece zile”, a spus antrenorul Roland Nagy.
În urmă cu trei ani, Sorin Botiș se întorcea acasă pentru a pune umărul la noul drum din viața UTA-ei. Pe brațul lui a stat banderola de căpitan al echipei roș-albe în acești trei ani în care UTA a ajuns ca, din Liga a IV-a, să joace având promovarea în Liga I pe masă. La ascensiunea grupării arădene, ”Sore” a contribuit din plin, atât ca lider al vestiarului cât și al terenului. Cifrele acestor trei ani îi indică 83 de meciuri (26 în Liga IV + baraj, 22 în Liga III și 35 în Liga II) și 10 goluri (5, 3 respectiv 2).
”Sorin se retrage, am discutat cu el înaintea celor două baraje. Eu îmi doresc să rămână alături de noi, să vedem sub ce formă. Are un merit important pentru tot ce s-a realizat în acest proiect, începând cu Liga a IV-a și până în momentul de față. A fost mai mult decât un jucător și un căpitan de echipă, a fost antrenorul din teren, din punctul meu de vedere. Mi-aș dori să fie alături de noi să continuăm împreună ceva la ce și-a adus și el aportul și să tindem la mai mult”, a punctat Roland Nagy.
Sursă: uta-arad.ro