UTA pregătește un alt derby de tradiție, cu „U“ Cluj: „Cu ajutorul fanilor, putem câștiga“
UTA are destule probleme de lot pentru meciul de sâmbătă, cu nou promovata Universitatea Cluj: nu se poate baza pe Batha și Dobrescu, amândoi suspendați, iar Erico nu este complet refăcut după accidentare. În aceste condiții, probabil că Benga și Chindriș vor forma cuplul de fundași centrali. Ubbink s-a recuperat după accidentare, dar olandezul nu are locul de titular asigurat, în aceeași situație aflându-se și Keseru, care nu a spart încă gheața și a ajuns la opt meciuri fără gol pentru UTA, dacă punem la socoteală și amicalele! În schimb, Jobello și Postolachi s-au numărat printre remarcații meciului cu Sepsi și au șanse să se numere printre cei 11 titulari ai partidei cu Universitatea. „Meciurile amicale nu sunt la fel ca meciurile de campionat, dar totuși mă simt pregătit din punct de vedere fizic. Am fost bine primit de echipă. Îmi place să joc în stânga, dar o pot face și în dreapta, unde decide antrenorul. Îmi pare rău că nu am marcat în meciul trecut, poate trebuia să dau plasat pe bara a doua, însă acum mă concentrez pe ce am de făcut în meciurile următoare“ a declarat mijlocașul ofensiv al UTA-ei. La rândul său, Postolachi este apreciat de suporteri, basarabeanul câștigând numeroase dueluri atât cât a jucat, dar rămas și el dator la finalizare: „N-am mai jucat de mult un meci ca titular, m-am simțit bine, dar cred că la meciul următor voi fi mai bine. Dacă vine primul gol, vor veni și celelalte. Pentru atacanți, primul gol e foarte important. Antrenorul mi-a cerut în special să țin mingea, să ajut echipa să urce în teren, dar trebuie să lucrez la finalizare.“
Poenaru: „Trebuie să fim organizați și să jucăm repede, înfruntăm o echipă imprevizibilă“
Indiferent la cine va apela pentru meciul cu „U“ , antrenorul Ilie Poenaru se așteaptă la o prestație solidă din partea echipei sale, chiar peste ceea ce a arătat la Sfântu Gheorghe: „Universitatea Cluj este o echipă imprevizibilă, ce te poate surprinde în orice moment și care are în componență jucători experimentați, cu meciuri în Liga 1 și o dinamică destul de bună. Din punct de vedere defensiv, creează densitate și agresivitate. Trebuie să jucăm repede, însă în același timp să fim atenți, pentru că au jucători capabili să facă diferența și mă refer la un Chipciu, Bălan, Filip, Pires sau Purece, care oricând te pot destabiliza. Trebuie să fim organizați și să recuperăm cât mai repede mingea. Dacă ne vom comporta așa cum o facem zi de zi la antrenament și având și ajutorul fanilor, eu zic că vom câștiga cele trei puncte.“ Meciul dintre UTA și Universitatea Cluj contează pentru etapa a cincea a Superligii la fotbal și va avea loc sâmbătă, 13 august, de la ora 19, pe Arena Francisc Neuman.