Uriaşul Robert Bobroczkyi a fost selecţionat sub tricolor
Baschetbalistul arădean Robert Bobroczkyi (16 ani; 2,29 metri), legitimat la campioana Italiei, Stella Azzurra Rom, a fost selecționat în naționala României sub 16 ani, care va participa în acest an la Europenele din Bulgaria. Urmașul lui Ghiță Mureșan va debuta sub tricolor în a doua grupă valorică a Campionatului European, întrecere găzduită de Sofia între 11 şi 20 august. Adversarele din grupă ale României vor fi Norvegia, Kosovo, Austria, Slovenia și Ucraina.
Cadeții vor începe pregătirile în 4 iulie, la Timișoara, sub comanda antrenorului principal Sebastian Man, iar din 12 iulie antrenamentele vor continua pentru alte 12 zile în Arena de Baschet din Capitală. Urmează apoi, tot în iulie, un turneu în Georgia şi în august o dublă amicală cu Portugalia.