UTA dă lovitura pe final de mercato: Dumitru Cardoso întăreşte atacul lui Balint!
Laszlo Balint anunţa la sosirea din cantonamentul din Antalya că UTA va mai aduce un jucător de atac cunoscut, care va fi “o surpriză pentru toată lumea”. Deşi a mai transferat trei jucători de atac, dintre care doi veritabili atacanţi de careu, număr 9, s-a vrut un înlocuitor pe măsură pentru brazilianul Roger, acontat deja de CFR Cluj. Iar lovitura din mercato de iarnă pregătită de UTA este Nicolao Dumitru Cardoso (30 ani), fostul jucător al celor de la Gaz Metan cu origini româneşti, care din ianuarie 2021 joacă la Suwon Bluewings, în Coreea de Sud. Doar că “Mitică”, cum a fost poreclit în Liga 1, născut în Suedia din tată român şi mamă braziliană, nu a reuşit să se adapteze în Asia, unde a marcat doar o dată în 19 meciuri, în două fiind titular. De asemenea, în ultimele nouă partide nu a fost în lot pentru Suwon, iar la final de decembrie 2021 şi-a încheiat contractul cu gruparea sud-coreeană. Are goluri marcate în prima ligă a Greciei (Veria – 6 goluri), a României (Gaz Metan – 12 goluri), dar și pentru ligile secunde din Spania (Alcorcon și Gimnastic – 3 goluri), Anglia (Nottingham Forest – un gol) și Italia (Citadella, Reggina Ternana, Latina și Empoli – 15 goluri). A ajuns în România în 2019, evoluând cu succes la Gaz Metan, pentru care a înscris de 12 ori, reuşitele sale ducându-l în atenţia campioanei CFR Cluj şi a FCSB-ului, principalele forţe din fotbalul românesc.
Cardoso, liber de contract după despărţirea de Suwon
Liber de contract de la începutul acestui an, Cardoso s-a decis să se întoarcă în România şi a optat pentru UTA! Fost atacant şi la Napoli, Cardoso reuşea în noiembrie 2020 cel mai bun meci al sezonului chiar într-un UTA – Gaz Metan, când marca de două ori în poarta arădenilor în meciul de pe Francisc Neuman! Clubul arădean anunţă noul transfer la această oră, într-o conferinţă de presă, cu declaraţiile lui urmând să revenim ulterior. Revenită sâmbătă seară din Antalya, echipa reia pregătirille începând de marţi, când se intră în linie dreaptă pentru duelul cu medieşenii de la Gaz Metan, de duminică, ora 17, din etapa a 22-a a Ligii 1.