UTA BD – Chindia, derby în B2. Programul etapei şi clasament
Divizionara secundă UTA Bătrâna Doamnă este pregătită de meciul cu Chindia, un adevărat derby al etapei a 11-a din „B2”. Ocupantele locurilor trei şi patru, despărţite de un singur punct în clasament, se înfruntă sâmbătă, ora 11, pe arena Motorul din Arad, în cel mai aşteptat duel al week-end-ului din seria a II-a a eşalonului secund. „Venim după trei victorii consecutive, ar fi frumos să o legăm pe a patra. Ar fi o performanță încă nerealizată încă de când am pornit pe acest drum. E obiectivul nostru în fiecare joc, să luăm maxim”, spune Roland Nagy, care se aşteaptă la un meci dificil împotriva formaţiei târgoviştene: „Întâlnim un adversar din topul seriei, o echipă ce n-a pierdut în deplasare, înfrângerile le-a suferit pe teren propriu, iar în aceste zece etape a arătat că nu degeaba e sus. Ne pregătim cu încredere și avem un moral foarte bun, dorim continuitate în ce am realizat”, completează Nagy, pentru site-ul clubului, uta-arad.ro.
„Şoimii” vor să răpună Vâlcea
Şoimii Pîncota e la polul complet opus UTA-ei, echipa pregătită de Ionuţ Popa ajungând la trei înfrângeri la rând, fără gol marcat. Trupa din Podgorie a alunecat încet spre partea a doua a clasamentului, astfel că meciul cu a doua echipă a seriei, CSM Râmnicu Vâlcea, devine foarte important pentru Pîncota, care nu îşi mai permite paşi greşiţi pe teren propriu. „Şoimii” le pun gând rău oltenilor, singura variantă a gazdelor fiind obţinerea celor trei puncte. Nu va fi însă o misiune uşoară, golgheterul seriei, Staicu şi colegii săi fiind decişi să îşi continue seria pozitivă din campionat.
Liga a II-a, seria 2, etapa 11:
UTA BD – Chindia Târgovişte, sâmbătă, ora 11
Şoimii Pîncota – CSM Rm.Vâlcea, sâmbătă, ora 11
Univ.Cluj – FC Caransebeş, sâmbătă, ora 11
Gaz Metan Mediaş – Metalul Reşiţa, sâmbătă, ora 11
Unirea Tărlungeni – FC Bihor, sâmbătă, ora 11
Olimpia Satu Mare – FC Braşov, duminică, ora 11
CS Mioveni – FCM Baia Mare, duminică, ora 11
Clasament
1.FC Baia Mare 10 6 3 1 17-7 21
2.CSM Rm.Vîlcea 10 6 3 1 14-8 21
3.Chindia Tîrgovişte 10 6 2 2 18-8 20
4.UTA BD 10 5 4 1 22-10 19
5.Gaz Metan 10 4 4 2 14-9 16
6.FC Brașov 10 3 6 1 13-10 15
7.Ol.Satu Mare 10 4 2 4 14-12 14
8.Şoimii Pîncota 10 4 2 4 9-12 14
9.CS Mioveni 10 3 3 4 13-11 12
10.U.Cluj-Napoca 10 3 1 6 5-8 10
11.FC Caransebeș 10 3 1 6 11-18 10
12.FC Bihor 10 3 1 6 8-18 10
13.Un.Tărlungeni 10 1 3 6 10-19 6
14.Metalul Reșița 10 1 1 8 9-25 4