UTA a fost ținută în șah de Corvinul, a fost sărbătoare doar în peluză

UTA a fost ținută în șah de Corvinul, a fost sărbătoare doar în peluză
0 comments, 23/08/2026, by , in Fotbal, Liga 1, Ultimele stiri, UTA

UTA și Corvinul Hunedoara au terminat la egalitate, 0-0, sâmbătă, într-un meci între cele două echipe care împart Arena ”Francisc Neuman”, jucat în etapa a șasea a Superligii de fotbal. Într-o atmosferă frumoasă, cu cele două galerii cântând împreună din peluza arădenilor, Bătrâna Doamnă își făcea mari speranțe că poate veni prima victorie stagională. Doar că nu a fost capabilă să desfacă apărarea oaspeților, iar când a făcut-o a intervenit brigada lui Istvan Kovacs. S-a jucat în general slab, fără calitate în ultimii 30 de metri, astfel că egalul a fost echitabil. În minutul 14, după o gafă a fundașului Peter Ouaneh (UTA), Andrej Fabry a ratat incredibil, șutând peste poartă din doar 7-8 metri, cu Rosa căzut în fața sa. Utiștii au dominat steril și au avut o ocazie bună prin Din Alomerovic abia în minutul 41, când șutul acestuia din careu a fost blocat salvator de Denis Hrezdac, jucător împrumutat de UTA la Corvinul.

Golul lui Benga a fost anulat de VAR, prelungiri record la Arad!

Nici în mitanul secund nu s-a jucat mare lucru, deși UTA avea să rămână la timonă. Golul a căzut până la urmă în minutul 68, când Alexandru Benga a marcat cu o lovitură de cap după lovitura liberă executată de Alin Roman, dar golul a fost anulat de arbitrajul video pentru ofsaid la Hakim Abdallah. Kovacs a fost chemat la margine după aproape 10 minute și a decis cu greu că reușita trebuie anulată. Gazdele au mai avut o ocazie prin Marius Coman (77), blocat in extremis de portarul Codruț Sandu. În ciuda presiunii de pe final, cu aproape un sfert de oră de prelungiri, roș-albii s-au dovedit incapabili să marcheze și să obțină primul succes, astfel că rămân fără victorie după șase etape. Deja vorbim despre un start cu adevărat ratat și o criză în jocul echipei lui Adi Mihalcea, rămas cam fără soluții pe bancă.

Mihalcea este descumpănit și pare să nu găsească cheia problemei

„Punct câștigat? Nu. Am pierdut două. Voiam să câștigăm trei puncte, să ieșim din această perioadă, dar n-am făcut-o. Lipsesc multe, la nivel de încredere, la nivel de lot. Situația e dramatică. Noi încercăm de fiecare dată, dar o dată îți iese, o dată nu-ți iese. N-am reușit să le punem foarte mari probleme pe acest final de meci. Să vedem cât de gravă e accidentarea lui Odada. Vom încerca să mixăm iarăși echipa, să băgăm care pe unde putem. E dificil. E și la cald acum, dar situația nu e deloc îmbucurătoare. Situația o poate spune mai bine clubul, eu știu ce am de antrenat și aceștia sunt puțini. Noi n-am reușit să câștigăm cu Corvinul, de un meci cu FCSB chiar n-ar trebui să te temi, joacă acasă, sunt favoriți, e un meci pe care l-am lua ca pe un bonus în momentul de față”, a declarat Adrian Mihalcea.

Formații:

UTA: Rosa – Dorobanțu, Ouaneh, Benga, Alomerovic – Mino Sota (Sinani), A. Roman – Abdallah, Papeau (Odada, Bădescu), Tzionis (Țăroi)– Coman.

Corvinul: Sandu – Iacob, Ivancevic, Manolache, Neacșa – Ribeiro, Hrezdac – Yeboah, Fabry, Bratu (Pârrvulescu) – Espinosa (Gillard).

Au arbitrat: I. Kovacs (Carei) – la centru, M. Marica (Bistrița) și F. Tunyogi (Zalău) – asistenți.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *