Tinerii atleți arădeni s-au remarcat la Memorialul de pe ,,Gloria”
,,Memorialul George Indreica, Gheorghe Mărginean, Ioan Marconi”, ediția a IX-a, a fost mai mult decât o competiție sportivă, practic un bun prilej de a păstra vie memoria celor care și-au dedicat viața atletismului arădean. Acum câteva zile au fost comemorați trei antrenori care au lăsat în urmă nu doar performanțe, ci și generații de sportivi, amintiri și valori care continuă să ne inspire. Pentru că oamenii care au construit atletismul nu dispar niciodată cu adevărat, cât timp îi păstrăm în suflet și le ducem munca mai departe.
18 cluburi sportive, 175 participanți, mai multe categorii de vârstă (U12, U14, U16, U20), 8 probe (60 m, 100 m, 200 m, 400 m, 600 m, 1000 m, suliță, greutate), au fost coordonatele întrecerii. Printre medaliații competiției desfășurate pe arena Gloria din orașul nostru s-au numărat și doi atleți ai CS Municipal Arad: David Oprea, aur la aruncarea greutății și Raul Coroiu, argint la 100 de metri și bronz la 200 de metri.
Rezultatele atleților arădeni:
Medalii de aur
Krieger Mark (CSS Gloria Arad)- Igreț Leonard (CS Atleții arădeni) – 100 m (record personal amândoi – 10”40- manual)
Igreț Leonard – 200 m – ( 21”42 record personal)
Oprea David (foto mijloc, CSM Arad) – aruncarea greutății – 12,31 m
Parasca David ( CSS Gloria Arad) – suliță – 51,02 m
Cotuna Raul ( CSS Gloria Arad) – suliță – 33,04 m
Pușcaș Raissa ( CSS Gloria Arad) – suliță – 12,32m
Medalii de argint:
Coroiu Raul (CSM Arad ) – 100 m
Krieger Mark(CSS Gloria Arad) – 200 m
Olteanu Ianis (CSS Gloria Arad) – 100 m și 200 m
Oriaku Vanessa – (CS Atleții arădeni)
Dehelean Ligia (CSS Gloria Arad ) – suliță
Medalii de bronz:
Negoiță Matei (CSS Gloria Arad) – 100 m
Coroiu Raul (CSM Arad) – 200 m
Socaci Ioana (CSS Gloria Arad ) – 400 m
Buzuriu Răzvan (CSS Gloria Arad) – 1000 m
Amuntenci Mario (CSS Gloria Arad) – suliță
Borlovan Levi (CSS Gloria Arad) – suliță
Parasca Carla (CSS Gloria Arad) – suliță.