Suliţa lui Rusu a ratat finala europeană
La fel ca şi Andrei Gag, Raul Rusu îşi punea speranţe măcar într-o calificare în finala Europenelor de juniori de la Rieti, din Italia. Elevul lui Constantin Miclea, legitimat la CSM Arad, a ratat calificarea în ultimul act al probei de suliţă, aruncarea sa măsurând 63,56 m., insuficient pentru accederea în finală. Campion balcanic, Rusu a aruncat puţin mai bine ca în Turcia, dar la Europene s-a clasat abia pe locul 11 în grupa A de calificare.
Locul 11 în grupa de calificare
În finală s-a mers cu aruncări de peste 70 de metri: “Este un rezultat slab, a făcut greşeli de tehnică şi mi s-a şi plâns de o lună încoace că este foarte obosit. Probabil că în pregătirea de la lot a fost lăsat să arunce prost, iar la vârsta asta dacă eşti lăsat să persisţi în greşeală ţi se imprimă o tehnică deficitară. Nu putem face comparaţie între Balcanice şi Europene, acolo au fost suliţe proaste, s-a aruncat în general slab. Ca dovadă că grecul pe care l-a învins în Turcia s-a calificat acum în finala europeană”, ne-a declarat antrenorul sportivului, profesorul Constantin Miclea.
Arădeanul vizează titlul naţional
Per total, Raul Rusu parcurge un an bun, în care se poate lăuda cu două medalii de aur, la juniori şi tineret, dar şi cu una de argint, la seniori, în cadrul Campionatelor Naţionale de aruncări lungi, dar şi cu un nou titlu balcanic de juniori, unde a aruncat suliţa la 62,85 m. “Şi-a îndeplinit jumătate din principalele obiective, a devenit campion balcanic, dar la Europene avea ca obiectiv calificarea în finală. Este totuşi bine, să nu uităm că are doar 18 ani şi se află în primul an de juniorat. În acest an mai trebuie să devină campion naţional de juniori la juniori şi tineret şi să ia o medalie la seniori”, mai spune Miclea.