Sonia Ichim a impresionat la Cupa Dunării, de la Bratislava

Sonia Ichim a impresionat la Cupa Dunării, de la Bratislava

Secţia de gimnastică ritmică a CSM Arad a participat la un prim concurs important al anului, desfăşurat la Bratislava, Cupa Dunării. Din partea Aradului au concurat Sonia Ichim, cea mai bună notă din concurs la coardă, locul trei la cerc şi locul trei la individual compus şi Alexandra Bock, locul 5 la coardă şi 6 la cerc şi individual compus. „Ne-am aflat la primul concurs important de anul acesta, unde fetele noastre au concurat la categoria junioare. Pentru perioada asta, rezultatele sunt bune. La junioare au fost sportive din şapte ţări, gimnaste de 14-15 ani, asta în condiţiile în care Sonia nu a împlinit încă nici 13 ani. A luat note bune, dar mai avem mult de lucru, ne dorim să rămână sănătoasă şi să ne atingem obiectivele”, ne-a declarat antrenoarea de la CSM Arad, Daniela Chiriac. Pentru gimnaste urmează la sfârşitul acestei săptămâni încă două competiţii internaţionale de anvergură: Sonia Ichim merge la puternicul concurs „Pas de Calais”, cu sportive din peste 20 de ţări la start, iar un număr de 16 gimnaste de la CSM Arad vor participa în week-end la concursul de la Novi Sad.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *