SCU acceptă data de 20 ianuarie ca ultima zi pentru rezolvarea problemelor administrative şi financiare la UTA
Suporter Club UTA le mulţumeşte încă o dată antrenorului Eugen Trică, jucătorilor Bogdan Apostu, George Neagu, Dragoş Firţulescu şi tuturor componenţilor lotului pentru tot ce au făcut în prima parte a campionatului pentru a ţine în viaţă “Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc. Le suntem recunoscători pentru toate aceste eforturi şi considerăm că fiecare dintre ei îşi are locul său la UTA, fie în teren, fie pe bancă sau în birourile administrative.
Contestarea lui Adrian Marţean a fost generată de la început de două mari aspecte: I. Declaraţiile din ce în ce mai de ciudate şi revoltătoare pe măsură ce trecea timpul: de la criticarea jucătorilor la victorii până la ameninţarea cu mutarea echipei în alt oraş, jignirea suporterilor, adversarilor, arbitrilor sau altor persoane din fotbal şi nu numai, “venirea” lui Adrian Mutu la Arad etc); II. Lipsa finanţării acoperită de tot felul de pretexte coroborată cu atitudinea de dezinteres faţă de problemele reale ale clubului. Amintim doar că dacă nu se mobilizau antrenorul Trică, jucătorii şi suporterii, astăzi UTA ar fi fost exclusă din campionat pentru neplata baremurilor de arbitraj! Nemulţumirile noastre faţă de persoana şi activitatea lui Adrian Marţian nu s-au schimbat şi protestul nostru continuă, însă dragostea noastră faţă de UTA trece dincolo de persoane.
Am fost miercuri la club pentru a le solicita imperativ celor implicați în conducerea clubului rezolvarea problemei administrative legate de conducerea clubului și asigurarea sumelor necesare pentru deblocarea activității (angajamente în scris, banii în cont în avans, plăţi transparente etc). Giovanni Catanzariti și Adrian Marţean au fost de acord cu solicitările noastre iar administratorul judiciar ne-a solicitat termenul de 20 ianuarie pentru a putea face actele și a transpune pe hârtie planul de acțiune cu sumele necesare pentru perioada următoare astfel încât să nu se ajungă la blocaj.Am acceptat termenul de 20 ianuarie ca ultimul în ceea ce priveşte disponibilitatea noastră de a ne mai convinge de eventualele bune intenţii pe care şi le-au asumat Adrian Marţean şi Giovanni Catanzariti, verbal, în discuţia avută în seara zilei de 8 ianuarie.
În cadrul unei întâlniri din seara zilei de joi am explicat punctul nostru de vedere atât antrenorului Eugen Trică cât şi jucătorilor. Ne bucurăm că ne-au înţeles, aşa cum şi noi înţelegem perfect situaţia dramatică în care se află cei mai mulţi dintre jucătorii aflaţi sub contract cu UTA. Sperăm să trecem împreună cu bine peste aceste momente foarte grele.
(comunicat Suporter Club UTA)
Pentru noi doar UTA contează!