Şcoala de haltere a lui Gheorghe Biriş a predat lecţii şi la Cupa României de tineret

Şcoala de haltere a lui Gheorghe Biriş a predat lecţii şi la Cupa României de tineret

Şcoala de haltere de la CS AMEFA Arad, coordonată de antrenorul emerit Gheorghe Biriş, continuă să producă talente pe bandă rulantă. Cea mai recentă ispravă a sportivilor arădeni s-a consemnat zilele trecute la Oneşti, în cadrul Cupei României de tineret (U23), etapă calificare la Campionatul Naţional, unde halterofilii de pe Mureş au obţinut cinci clasări pe podium, după cum urmează: Darius Enea (18 ani), locul 3 la categoria 67 de kilograme, cu un total de 211 kilograme ridicate, Claudiu Sergiu Popa (23 ani), locul 2 la categoria 96 de kilograme, cu un total de 286 kg., Delia Butura (14 ani!), locul 3 la categoria 81 de kilograme, Alexis Timea Szalai Bolchis (22 ani), locul 2 la categoria 64 de kilograme, cu un total de 150 de kilograme şi Paul Ciprian Bocşa (18 ani, foto), locul 1 la categoria +109 kilograme, cu un total de 260 de kilograme. Campionatul Naţional de tineret din acest an este programat în luna noiembrie, la Bascov. Pentru halterofilii de la AMEFA urmează Cupa României pentru seniori, tot la Oneşti, unde şcoala lui Biriş îşi va etala din nou clasa.

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published.