Săptămână importantă pentru „galben-albastre”: miercuri au test cu alte „studente”, dar marele examen e în Sătmar!

Săptămână importantă pentru „galben-albastre”: miercuri au test cu alte „studente”, dar marele examen e în Sătmar!

FCC Baschet UAV Arad a avut parte de weekend liber în Liga Naţională, suficient pentru antrenorul portughez Jose Araujo să omogenizeze echipa, mai ales că de curând au fost aduse trei jucătoare ce au nevoie de timp pentru a se integra. Lider la zi în clasament, cu 33 de puncte dar şi cu trei, respectiv patru meciuri în plus faţă de rivalele din Satu Mare, 27 de puncte şi Sfântu Gheorghe, 25 de puncte, echipa arădeană se pregăteşte de o săptămână importantă, cu derby în weekend, în Sătmar! Până atunci, Hadzovic şi colegele sale au repetiţie utilă în duelul „studenţesc” cu Universitatea Cluj-Napoca, confruntare de mare tradiţie. Între timp, Clujul a mai slăbit, dar chiar şi aşa se menţine la un nivel mediu, echipa clasându-se pe locul 7, cu 20 de puncte, şase victorii şi opt înfrângeri, având şi de recuperat trei partide. Meciul cu „U” contează pentru etapa a 19-a de campionat şi este programat miercuri, ora 16, în Polivalenta arădeană, „galben-albastrele” pornind bineînţeles cu prima şansă. În tur, FCC UAV câştiga fără probleme pe Someş, cu 72-48. Marele examen pentru lider e însă sâmbătă, 12 februarie, la Satu Mare, când se joacă în mare măsură măcar locul doi la finele sezonului regulat. Arădencele au de apărat acea diferenţă de 11 puncte de la Arad, când se impuneau cu 75-64 în faţa CSM-ului. Dar, cu siguranţă, formaţia lui Araujo merge să câştige în nord-vestul ţării şi să ia o opţiune importantă înainte de play-off. Altfel, în etapa a 17-a, cea în care Aradul a stat (n.n. câştigase returul cu debutanta Triumf Botoşani, care oricum s-a retras din campionat), CSM Satu Mare a câştigat clar cu BC Sirius Târgu Mureş, scor 85-56 şi s-a mai apropiat de Arad în clasament. În carantină ca urmare a unor cazuri de Covid-19 în lot, campioana Sepsi şi-a amânat şi meciul cu Alexandria şi a ajuns să aibă cu patru jocuri mai puţin disputate decât prima clasată.

Cipriota Veatriki Akathiotou prelungeşte cu Aradul până în 2023!

Săptămâna a început cu o primă veste bună şi anume aceea că Veatriki Akathiotou şi-a prelungit contractul cu FCC UAV până în vara anului viitor. Betty”, cum e alintată baschetbalista de cei apropiați, este cea mai bună pasatoare a trupei pregătite de Jose Araujo și una dintre cele mai apreciate baschetbaliste de către fanii echipei. Fundașul de 1,71 metri s-a alăturat formației arădene în sezonul 2019-2020. Atunci a bifat 20 de meciuri în campionatul întrerupt de pandemie, cu medii de 9,2 puncte, 3,2 recuperări şi 3,5 pase decisive contribuind decisiv la victoriile cu Satu Mare. Aceasta a avut o contribuţie importantă şi în drumul spre finala Cupei României din 2020. În actuala ediţie din Liga Naţională, jucătoarea de 26 de ani, care are cetățenie română și cipriotă este la cel mai bun sezon în maioul “galben-albastru” din punct de vedere al cifrelor. A oferit cele mai multe assisturi pentru colegele sale cu o medie de 5.35 pe meci, ce o propulsează pe poziţia a 3-a în clasamentul general al jucătoarelor din campionat, la această categorie. Akathiotou este şi a doua cea mai eficientă jucătoare a lui Jose Araujo după americanca Keys, cu un indice al eficienţei de 16.5 unităţi. De asemenea, numărul punctelor date a crescut faţă de primele două sezoane, contribuind cu o medie de 11.6 alături de un procentaj de 50.5% la aruncările de la semi-distanţă şi 41.1% din afara semicercului.

 

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published.