CFR Cluj – UTA, cu arădenii care vor să fie buturuga mică pentru carul campioanei

CFR Cluj – UTA, cu arădenii care vor să fie buturuga mică pentru carul campioanei

Etapa #25 din Liga 1 programează marți, de la ora 17:30, partida dintre CFR Cluj (locul 1, 60 de puncte) și UTA (locul 9, 31 de puncte). Este un meci de care bianco-rossi își amintesc cu drag, dacă ar fi să facem referire la deplasarea din sezonul trecut, atunci când Hora a adus toate cele trei puncte în orașul de pe Mureș, înscriind unicul gol al partidei.

 

Miza Roger

Atacantul menționat nu se mai află în lotul arădenilor și rămâne de văzut dacă rolul său poate fi preluat de Miculescu, Laukzemis, Otele sau chiar de Roger, brazilianul fiind achiziționat de echipa campioană, însă doar (n.r., în 14 februarie se încheie perioada de transferuri) de la finele acestui sezon. „Suntem în vest și nu vreau să îmi pun astfel de probleme, dacă va juca Roger din acest motiv. În acest moment el este jucătorul echipei UTA, iar eu vreau să introduc în echipă, în fiecare meci, cei mai în formă jucători”, a comentat Ionuț Badea, antrenorul arădenilor, situația numărului 7 înaintea confruntării din Gruia.

 

Stări de spirit diferite

UTA a obținut 4 puncte în cele trei partide de la reluarea campionatului, cu unul mai mult decât CFR. Trendul este ușor ascendent pentru roș-albi, după schimbarea de antrenor din fieful „Bătrânei Doamne”, însă acest aspect nu este nici pe departe hotărâtor în stabilirea rezultatului final. „Starea de spirit în vestiarul nostru este acum una de concentrare. Dacă vor conta absențele lui Bălgrădean sau Camora? Poate tot atât cât vor însemna cele ale lui Ubbink (n.r., suspendat) sau Cardoso (n.r., accidentat). În fotbal contează doar momentul actual, vor reveni Vukcevic și Vorobjovas și avem nevoie de continuitate în rezultate”, a încercat Badea să prefațeze încleștarea de pe Someș. Tehnicianul a mai afirmat că nu este adeptul dictonului conform căruia echipa care învinge nu se schimbă, pregătind fiecare meci în funcție de particularitățile adversarului.

 

Arbitri

Pentru această partidă, Comisia Centrală a Arbitrilor i-a delegat pe Sorin Costreie, din Buftea, la centru, iar asistenți pe Daniel Mitruți, din Craiova respectiv Imre-Laszlo Bucsi din Sfântu Gheorghe. Arbitru de rezervă a fost desemnat craioveanul Viorel Flueran.

 

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published.