S-a înfiinţat Cupa Federaţiei la baschet, în care vor juca doar românce

S-a înfiinţat Cupa Federaţiei la baschet, în care vor juca doar românce

Federația Română de Baschet a luat mai multe decizii pentru competițiile interne din sezonul următor, în cadrul Consiliului Director. S-a aprobat cu unanimitate să se creeze Cupa Federației atât la feminin, cât și la masculin, în care vor evolua doar jucători români, stabilindu-se şi data limită de înscriere în LNBF și numărul de echipe. Urmează să fie stabilite și aprobate sistemul și calendarul competițional al Cupei Federaţiei, în competiții urmând să se acorde și premii în bani pentru jucători. Această cupă ar putea fi folosită de cluburile din LNBF, precum vicecampioana FCC UAV Arad, ca un presezon pentru jucătoarele autohtone şi a testa jucătoare tinere, capabile să facă pasul spre prima ligă. În 2020, Federaţia a mai avut o astfel de tentativă, încercând să creeze Liga de vară, dar pandemia şi condiţiile sanitare de la acea vreme, plus problemele financiare, au dus la înscrierea a doar şase echipe, motiv pentru care s-a renunţat la idee. Dacă în Liga Națională de baschet masculin vor fi modificări importante, cu 18 echipe la start, două în plus față de acest sezon, împărțite în două conferințe, la feminin se merge pe aceeaşi linie, votându-se cu unanimitate pentru 12 echipe în noua ediție a Ligii Naționale, câte au şi încheiat acest sezon.

Fără schimbări în Liga Naţională feminină

În prima fază se va juca după sistemul fiecare cu fiecare, tur-retur, 22 de etape. Primele opt clasate în sezonul regulat se vor califica în play-off, iar la grupa 9-12 se vor adăuga alte șase echipe, tineret, U20 şi U18. „Sistemul și calendarul vor fi analizate și aprobate în următoarea ședință CD. La fel și pentru Cupa României, feminin”, a mai anunțat site-ul FRB. 17 iulie va fi data până la care echipele se pot înscrie în Liga Națională, iar până pe 31 iulie trebuie să plătească integral taxele de înscriere. FCC UAV este obligată să se înscrie şi într-o cupă europeană, Federaţia adaptându-se indicaţiilor FIBA de a constrânge semifinalistele campionatelor să se înscrie în una din competiţiile continentale.

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published.