Rugbiştii de la CSU Arad votează pentru o victorie cu Suceava
CSU Arad nu a mai câştigat de patru meciuri în Divizia Naţională, iar duminică, în ziua în care au loc în România alegerile europarlamentare, ar putea fi momentul deblocării. Rugbiştii pregătiţi de Marian Grindei aleg să voteze pentru victorie, în faţa unei echipe Bucovina Suceava care în tur se impunea greu, cu 21-17. A venit şi vremea “studenţilor”, care dacă nu vor câştiga în această primă etapă a returului, rămân pe ultimul loc în clasament. Cu doar un succes din 6 jocuri şi 5 puncte, arădenii parcurg un sezon dificil, în care tinereţea şi valoarea lotului, una destul de scăzută, fac ca Aradul să rămână în anonimat.
Rămâne doar speranţa unor vremuri mai bune, care depind exclusiv de găsirea unui sponsor puternic, capabil să readucă echipa în elita rugby-ului românesc. “La momentul acesta suntem slabi, dar vreau să menţin această echipă pănă într-un moment în care va fi un interes mare mare pentru rugby. Suceava este o echipă care luptă şi care atrage jucători din Moldova”, spune directorul clubului arădean, Ovidiu Şerban.
Meciul dintre CSU Aurel Vlaicu Arad şi CSM Bucovina Suceava este programat duminică de la ora 10, pe terenul din Sânicolau Mic. Etapa a 8-a, prima a returului, mai programează sâmbătă, cu începere de la ora 10, meciurile CS Năvodari – Ştiinţa Petroşani şi RCM Galaţi – RC Bârlad.