Reprezentanţii atletismului arădean îi cer demisia lui Meszar
Venirea UTA-ei pe “Gloria” scoate arena arădeană din omologarea pentru competiţiile internaţionale de atletism, ceea ce, spun atleţii, este o mare lovitură pentru Arad.
Întrunită într-o primă ședință din 2017, Asociația Județeană de Atletism și-a manifestat nemulțumirea vizavi de decizia luată de Primărie, şi anume darea în folosință a stadionului Gloria, din primăvară și echipei de fotbal UTA.
Reprezentanţii atletismului arădean, în frunte cu preşedintele Ioan Marconi şi cu vicepreşedintele Constantin Miclea, se simt daţi la o parte şi trataţi cu indiferenţă, mai ales că la această decizie nu au fost consultaţi. Antrenorii de atletism atrag atenţia că există un calendar competiţional pentru lunile aprilie și mai, când UTA ajunge pe Gloria, iar acesta nu poate fi modificat din pix. Astfel, în ziua în care UTA urmează să o întâlnească pe Sepsi Sfântu Gheorghe, 14 aprilie, pe arena de la Bou’ Roșu ar trebui să aibă loc faza interjudețeană (zona) la tetratlon și pentatlon rezervată elevilor de gimnaziu și liceu!
Având de partea lor şi rezultatele, în special ale lui Andrei Gag – desemnat în 2016 cel mai bun atlet român dar şi cel mai bun sportiv al Aradului – reprezentanţii Asociaţiei Judeţene cer demisia lui Alexandru Meszar din fruntea Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret:
Miclea: “Meritam să fim măcar consultaţi”
„Nimeni nu ne-a chemat la o discuție prealabilă, suntem puși în fața faptului împlinit. L-am văzut pe domnul Meszar lângă viceprimarul Aradului vorbind doar despre fotbal. Măcar să fi fost la fel de vocal și implicat și când s-au dărâmat cele trei mari stadioane în Arad: Vagonul, Strungul și Telecom. Eu știu că în calitate de director al Direcției Județene de Sport și Tineret, ar trebui să ne trateze egal pe toți. Cred că meritam măcar să fim măcar consultați cu privire la singurul stadion omologat pentru competiții internaționale de atletism din vestul țării. Nu reprezintă toate sporturile din Arad, îi cerem demisia din fruntea Direcției”, spune Constantin Miclea.