Relaxanta „poluare” sportivă din weekend a Aradului
Oricare zi lucrătoare din urbea noastră. Aproape oricare oră din oricare zi lucrătoare din urbea noastră. Fie că eşti pe jos , fie în maşină, fie în tramvai , ai impresia de sufocare. Aradul e prea mic pentru o lume atât de dornică de comoditate. Ctitorii lui nu au visat când l-au conceput la o aşa invazie de mijloace de transport private sau în comun.
Cu totul altceva e în weekend şi mai ales cu totul altceva a fost în acest weekend.
E sâmbătă după-amiază, vreme splendidă după o perioadă de răcoare de aproape o săptămână. Sunt în maşină, direcţia dinspre vechiul meu Gai spre iarba verde a celor două terenuri din Subcetate. Nu fac nici 100 de m pe lunga stradă Poetului şi-n faţa mea poliţişti la fiecare colţ, umbrele cu tarabe de răcoritoare tot la fel.Pe şosea nicio maşină. Ce s-o fi întâmplat? Unde e aglomeraţia zilnică? Deodată apare un grup de biciclişti pedalând în dreapta mea. Unul gâfâia ridicat din şa răcorindu-şi o zonă mai sensibilă a corpului, pe altul îl atenţionez claxonându-l. Nu mă aude , căştile din urechile lui probabil dictându-i „ Nu abandona! Nu abandona!”, o alta ( blondă superbă) ia din mers un pahar de răcoritoare de la tarabele organizatorilor. Erau cicliştii de la turul supermaratonului Bekescsaba-Arad. Îi depăşesc, maşini ioc, Aradul respiră sport, mi-e şi ruşine că sunt printre puţinii poluanţi cu Opelul meu. Alţi poliţişti, cu cascheta într-o mână, cu cealaltă mână ştergându-şi des transpiraţia inerentă datorată uniformei, mulţi rugându-se să se termine odată ,weekend frumos ratat din cauza acestor „nebuni”. Ajung, fără să schimb vreo viteză Opelului meu( nu funcţionau nici semafoarele…pentru ce?), ajung deci, în dreptul noii Catedrale ortodoxe..alţi ciclişti..Din Catedrală iese o mireasă superbă cu un alai de domnişoare de onoare îmbrăcate în orange , cicliştii o privesc ( doar mireasa e frumoasă la o nuntă, mirele e anonim totdeauna) şi pedalează spre sosirea din faţa Palatului Administrativ. Eu trebuie sa o iau la Podgoria spre Micălaca prin zona 300. Nici urmă de aglomeraţie, formidabilă dupa-amiază, rondoul din sensul giratoriu de la Activ erupe cu frumuseţea sutelor de panseluţe ce il compun şi ajung la cele două terenuri de fotbal. Patru echipe de copii, unul mai fotbalsit ca altul se întrec (nu contează competiţia chiar daca e de nivel naţional) asistaţi de zeci de „antrenori”, adică de părinţi …. şi mai ales multe, multe mămici.
„Ia-i faţaaaaa” „Măi Darius… de ce puii mei il laşi pe ală să-ţi ia mingea?” „„Centrareeeeeeeeeeee…aşaaaaa” sunt îndemânuri şi întrebări ..nu ale antrenorilor, nu ale tăticilor ci ale mamelor .Ce frumos e Aradul sportiv…
S-au terminat şi meciurile şi mă întorc spre Gaiul meu vechi. Trec pe lângă stadionul „Francisc Neuman”, UTA îşi cere iertare suporterilor administrându-le celor de la Târgovişte un sec 3-0. Ajung din nou pe Poetului şi ma minunez …Şi-au pierdut oare cicliştii bicicletele… ? De ce aleargă pe jos….? Aceeaşi poliţişti , poate mai epuizaţi ca cei ce concurează..Sunt de fapt maratoniştii care sosesc în Arad pe aceeaşi rută ca bicicliştii, mult mai răsfiraţi însă. Anul acesta au scurtat puţin parcursul, intrând în ţară pe la Variaş şi nu pe la Turnu. Dorm o noapte şi se reîntorc….ufff..nici nu-mi vine să mă gândesc ce senzaţie vor avea duminică dimineaţa când trebuie să coboare din pat.
V-am prezentat doar un traseu din Aradul „poluat” cu sport din acest weekend. A fost sublim. Promit că data viitoare imi voi lăsa maşina acasă. Mă rog să fie cât mai multe „dăţi viitoare”.
Ioan Hamza
