Raul Rusu a scris istorie pe „Gloria”: record naţional doborât după 25 de ani!

Raul Rusu a scris istorie pe „Gloria”: record naţional doborât după 25 de ani!

Stadionul Gloria din Arad şi-a făcut „botezul” odată cu prima zi a Campionatelor Naţionale de aruncări lungi. Un debut oficial în calendarul competiţional pentru cocheta arenă din oraşul nostru, care s-a dovedit de bun augur şi pentru marele favorit al probei de aruncare a suliţei, arădeanul Raul Rusu, cu dublă legitimare CSM Arad – CSA Steaua. Sub privirile preşedintelui Federaţiei Române de Atletism, Sandu Ion, dar şi ale medaliatului cu bronz olimpic la suliţă, de la Montreal 1976, Gheorghe Megelea, elevul profesorului Constantin Miclea a scris istorie la concursul de astăzi, reuşind cea mai bună aruncare de până acum a carierei, 75,89 metri! Record naţional la tineret, care data de mai bine de 25 de ani (75,16 metri, record stabilit în 1990) şi evident record personal, performanţe de excepţie ale unui atlet de top, susţinut la locul faptei de familie, dar şi de mulţi prieteni şi colegi. Recordul va fi omologat după testul anti-doping, de mâine dimineaţă.

Dublu campion şi record la tineret

De asemenea, au ţinut pumnii strânşi pentru Raul şi Denis Both, legitimat şi el la CSM, directorul clubului arădean, Vasile Păltineanu, jucătoarea de tenis de masă Bernadett Balint, componentă a lotului naţional de junioare şi tineret, dar şi Răzvan Meszar, un mare iubitor de sport şi mai ales tenis de masă, susţinător permanent al CSM Arad. Având concurenţă pe măsură, în câţiva sportivi care aruncă şi ei peste 70 de metri, Raul a început în forţă proba, cu o aruncare ce a măsurat aproape 73 de metri, iar marea lovitură a fost dată în finală, când suliţa aruncată de sportivul nostru s-a oprit la 75,89 metri, făcându-i pe cei prezenţi, chiar şi pe adversari, să aplaude la scenă deschisă. Aruncare cu care Raul Rusu a devenit campion naţional atât la tineret cât şi la seniori, el fiind urmat pe podium de George Zaharia (Steaua), cu 72,87 metri şi Marian Pop (CSU Cluj), 71,08 metri.

Admirat şi felicitat de nume mari

La final, Rusu a fost felicitat de toată lumea, inclusiv de antrenorii săi, de club şi lot naţional, de Gheorghe Megelea, dar şi de Sandu Ion, care probabil se felicită încă o dată că a adus Campionatele Naţionale la Arad. Atletul CSM-ului se pregăteşte acum de Cupa Europei de aruncări lungi, de la Leiria, unde speră să dea şi acolo lovitura. Juniorul Denis Both, antrenat la CSM Arad tot de Constantin Miclea, a încheiat concursul pe locul 6 la seniori, cu 62,21 metri şi pe 4 la tineret.  După ce astăzi au concurat seniorii, Campionatele Naţionale de aruncări lungi continuă mâine, la Arad, cu începere de la ora 10:30. Pe stadionul Gloria se va concura în probele de ciocan, disc şi suliţă, rezervate juniorilor mari. Printre concurenţi se va număra şi Denis Both, cotat cu şanse în lupta pentru medalii în proba de aruncare a suliţei, programată să înceapă undeva în jurul orei 15:30.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *