Poli aproape de desfiinţare, UTA vrea promovarea
Poli Timişoara se apropie cu paşi repezi de desfiinţare. Autorităţile locale bănăţene, nu sunt de acord să plătească datoriile lui Marian Iancu. În cel mai bun caz vor achita doar 2 milioane de euro, dar cel mai probabil la vară. Cei 650.000 de euro către Slovan Liberec, plus cei 250.000 de euro către Banik Ostrava dacă nu vor fi achitaţi, peste o lună şi jumătate, vor duce la depunctarea echipei urmată de excluderea din campionat. Patronul Iancu vrea să încheie socotelile mai repede, Poli urmând să-şi încheie activitatea după meciul de la FC Olt, meci unde bănăţenii au învins.
Aşa cum trebuie să facă orice club care se respectă şi doreşte o relaţie normală cu presa, trebuie să aibe o întâlnire cu presa, înaintea fiecărui meci şi după disputarea acestuia. Se pare că numirea lui Adi Hârţău ca purtător de cuvânt la clubul din Calea Aurel Vlaicu este de bun augur, UTA organizând o conferinţă de presă înaintea deplasării de la Rm. Vâlcea. Prezenţi pe lângă noul ofiţer de presă, antrenorul Roland Nagy, Bogdan Mara şi George Neagu au răspuns pe rand întrebărilor pusede jurnalişti.
În ce o priveşte pe “Bătrâna doamnă”, rămâne în continuare obiectivul propus,adică promovarea, bucuria veştii că Poli nu a primt votul aleşilor locali, a fost primită cu bucurie. Antrenorul arădean Roland Nagy, speră într-o decizie imparţială la Casa Fotbalului în cazul acordării licenţelor pentru primul eşalon.
„Locul trei e cel mai realizabil, asta am spus-o de la început. Acesta a fost obiectivul propus, luând în considerare problemele cu licența ale lui Poli şi Bistriţei și cu meciul de baraj care au fost în trecut. Sperăm să se meargă la fel, pe corectitudine, pentru toate echipele care participă la competiție. Dar, pe noi ne interesează meciul următor, nu ne visăm deja promovați”
În continuare, căpitanul textiliştilor, Bogdan Mara, a reamintit despre problemele avute de UTA în sezonul trecut, acel furt de 12 puncte, în urma căreia o altă echipă avea să promoveze, în speţă Voinţa Sibiu.
“Este bine ştiut faptul că orice meci cu Poli este o bucurie pentru noi, darn u e frumos să ne bucurăm de răul altuia. Ne amintim că şi UTA a avut probleme, şi alţii au fost cei care au promovat, aşa că trebuie să ne vedem de echipa noastră şi să ne atingem obiectivul propus. Asta nu înseamnă că dacă Poli nu ia licenţa, noi suntem deja promovaţi. Normal că şi pentru noi şi pentru celelalte echipe care luptă pentru locul trei este o veste îmbucurătoare. În cele din urmă UTA, trebuie să-şi câştige meciurile, să fim acolo la final şi să sperăm că locul trei ne poate duce în Liga 1”- a punctat Bogdan Mara
George Neagu, se arată mulţumit de condiţiile de la Arad, de faptul că antrenorii şi jucătorii au încredere în el.
„Diferenţa este că la Arad mi se dă încredere şi e normal să fac tot posibilul să o răsplătesc. Încerc să dau totul la antrenamente şi jocuri, iar dacă echipa câştigă sunt cel mai mulţumit”
În partida de la Vâlcea, antrenorul Roland Nagy, crede că are la dispoziţie jucători care să concureze pe fiecare post.
„Am destule variante la dispoziţie cam pe toate posturile. Sunt jucători care se antrenează foarte bine şi-şi pot face oricând loc în primul unsprezece şi aici mă refer şi la fotbaliştii tineri, sub 22 de ani”- a mai adăugat Roland Nagy