Pistolarii de la CSM Arad au încheiat anul cu clasări pe podium (FOTO)
Secţia de tir, cea mai prolifică a CSM Arad în 2021, cu cinci sportivi între cei zece laureaţi ai anului, a participat zilele trecute la a şasea etapă din cadrul Campionatului Naţional de aer comprimat, de la Bucureşti. Luca Joldea s-a clasat primul la categoria juniori, Iulia Bagi a urcat şi ea pe prima treaptă a podiumului la junioare II, la fel ca şi Mihnea Baltă, la tineret. În fine, Ion Joldea a ocupat locul 5 la seniori. Sportivii sunt pregătiţi de antrenorii Gheorghe Pop şi Monica Toth. În luna ianuarie mai sunt programate două etape la Bucureşti, apoi una la Oradea, după care la final de februarie vor avea loc şi finalele pe categorii de vârstă. Concluziile lui 2021 le trage antrenorul Gheorghe Pop:
“A fost un an foarte bun, cu recorduri, podiumuri la Naţionale şi mai ales medalia mondială la nivel de juniori. Remarcatul anului este bineînţeles Luca Joldea, este până acum cel mai bun an pentru el, sperăm şi ne dorim chiar să îşi crească nivelul şi să obţină rezultate şi mai bune în anii următori. 2022 este un an important şi pe plan internaţional, cu Europene şi Mondiale de glonţ şi aer comprimat, deci cu noi posibilităţi de a încerca performanţe la cel mai înalt nivel.”