Pistolarii CSM-ului au ţintit Cupa României
Secţia de tir a Clubului Sportiv Municipal se află în plin sezon de aer comprimat. Pistolarii arădeni au început în forţă sezonul, reuşind să se remarce la Cupa României, întrecere desfăşurată la Bucureşti. Performerii delegaţiei au fost Izabela Troeschi şi Cristian Mărcoşan, care au cucerit aurul la junioare, respectiv juniori, în timp ce Melisa Nunciu s-a ales cu bronzul la junioare. Aproape de podium s-au clasat Casian Codrean la juniori şi Andreea Babii la junioare, dar şi Alexandra Buda, la junioare II. Robert Gal a ocupat locul 7 la juniori, iar Andreas Doringer s-a clasat pe 11 la juniori II. La final, în clasamentul general pe cluburi, CSM Arad s-a clasat pe locul 1, cucerind astfel Cupa României! Pistolarii arădeni sunt pregătiţi de Gheorghe Pop – antrenor coordonator, Monica Toth, Ion Vasilescu şi Mircea Budurişan. În altă ordine de idei, în acest week-end se desfăşoară la Bucureşti etapa a 4-a din cadrul Campionatului Naţional de aer comprimat, următoarea rundă fiind programată peste două săptămâni la Arad, în poligonul Sorin Babii.