Pâncotanii au reuşit eventul
Şoimii Pâncota se vede de departe că este revelatia acestui sezon, în campionatul arădean de fotbal. După euforia câştigării meciului de baraj şi implicit promovarea în Liga a III-a, sâmbătă seara pe stadionul din Şiria, băieţii lui Pavel Piroş au dezlănţuit “fiesta”. Pâncotanii s-au impus cu scorul de 2-1 în finala Cupei României, împotriva celor de la UTA II, şi iată că trofeul poposeşte în vitrina Şoimilor.
Meciul în sine a fost unul demn de o finală, unde doar experienţa şi plusul de valoare şi-au spus cuvântul. De admirat a fost şi prestaţia puştilor de la UTA II, care cu siguranţă merită felicitaţi pentru performanţa de a ajunge până în ultimul act al competiţiei.
În min. 21, Gherghar deschide scorul, însă bucuria utiştilor avea să ţină doar 10 minute, elevii lui
“Ole” Roşca reuşind egalarea prin Bulzan care stabileşte şi scorul pauzei.
Aşa cum deja pentru cei prezenţi la meciurile echipei din Pâncota nu este o noutate, cel mai active de pe teren s-a dovedit a fi acelaşi “Bebe” Mitu. După ce la scorul de 1-1, veteranul celor din Pâncota a ratat un penalty arătat de centralul Ardelean, a venit revanşa în minutul 65, când Mitu şi-a adus aminte de vremurile când juca în Cupele Europene, nu doar în cele ale României, a luat balonul pe cont propriu, a driblet tot ce i-a ieşit în cale, după care cu o scăriţă l-a învins pe tânărul portar utist Bodea. Aşa s-a şi încheiat partida, cu scorul de 2-1 în favoarea Şoimilor din Pâncota, aceştia intrând în posesia trofeului.
UTA II: Bodea – Wild, Gornic, Manea, Nicoraş (82 Martin) – Hlistei (65 Marinescu), Raţ, Lazea, Suslak – Ghergar (76 Cr. Gabor), Capătă.
Şoimii: Irimia – Bilan, Românu, Lung, Ruja – Bulzan, Mitu (90 Filimon), Rus – Pavel (89 Brozbic), C. Burian (80 C. Gîlcă).
Arbitri: Mircea Ardelean – Marius Alexa, Sebastian Pantea.
Observatori: Claudiu Tripa, Gabor Biro.
Ioan Vălean
Foto: Viorel Muscă