O formalitate care a fost îndeplinită! Academica Clinceni – UTA 0-3 (0-3)
Jucătorii „Bătrânei Doamne” au plecat urechea la indicațiile antrenorului Laszlo Balint și au tratat cu maximă seriozitate partida din deplasare cu „lanterna roșie”, Academica Clinceni.
Încă din start, arădenii s-au instalat în preajma careului gazdelor, de unde au încercat să desfacă defensiva echipei pregătite de mai vechea noastră cunoștință, Ionuț Chirilă. Paradoxal, portarul Iacob a fost primul care a trebuit să se întrebuințeze la șutul brazilianului William de Amorim (’17), din partea stângă a careului mare. Peste puțin timp, Ioan Hora, veteranul roș-albilor, bine lansat de Ubbink, a reușit o execuție à la Van Basten, din volé, iar lobul său a dezghețat tabela (0-1, ’21). Balint a părut lipsit de emoție, probabil pentru prima dată în actuala stagiune, iar Roger a fost la un pas de a copia execuția colegului său din ofensivă, mingea pornită din șutul său pe pe stânga poposind la încheietura barelor, de unde a ricoșat în teren (’24).
A fost repriza golurilor, dar și a barelor, pentru că argentinianul Bautista Cascini a țintit la rându-i transversala, însă Iacob a fost ocrotit de șansă (’34). Iar cum ocaziile se răzbună, când unii ratează, ceilalți marchează. Passaglia a recentrat cu capul, în fața porții, după un corner executat de Ubbink, portarul U21 Dobre a reținut inițial, dar a făcut un pas în spatele liniei porții și a lăsat mingea din mâini, de teamă de a nu intra cu totul în poartă. Miculescu, aflat în gura porții, a împins balonul în plasă, îndeplinind formalitatea (0-2, ’39).
Iacob a fost încă o dată pus la încercare, de această dată de francezul Moulin, reușind să respingă de sub bară în urma unei lovituri libere de la distanță mare de poartă. La vestiare s-a intrat, însă, cu un scor de forfait, după ce Hora a reușit „dubla” (0-3, ’45+1), din 7 metri, cu un șut pe jos, în urma unei așezări a lui Passaglia. Privirea în gol a lui Ionuț Chirilă, din finalul partidei, a fost concludentă cu privire la raportul de forțe din teren și la deznodământul partidei.
Pentru UTA urmează partida de pe teren propriu cu Chindia Târgoviște, care se va disputa luni, 1 noiembrie, de la ora 17:30.
Bogdan Cioara