Modan şi Capătă, la primele goluri pentru Lipova. „Şoimii” au făcut spectacol cu Socodorul

Modan şi Capătă, la primele goluri pentru Lipova. „Şoimii” au făcut spectacol cu Socodorul

Reunită pe 17 ianuarie, Şoimii Lipova s-a impus la scor în primul amical al iernii, 7-2 (D.Ciubăncan 2, Capătă, Modan, Brad, A.Rusu şi Filimon, respectiv Pirtea 2), în faţa celor de la CS Socodor. De menţionat că pentru viceliderul din Liga a IV-a Arad a fost al treilea test în patru zile, după 3-1 cu Atletico şi 1-0 cu Lotus Băile Felix.  Antrenorul „şoimilor”, Flavius Sabău, a impărţit lotul în două, de remarcat fiind primele reuşite la Lipova ale golgheterilor Modan şi Capătă, veniţi de la Crişul, respectiv Pecica. Şoimii a abordat testul cu Socodorul în formula: Buta – Hațegan, Nicolescu, A. Popa, Suslak – Filimon, Sahli, Simion, Ciubăncan – Modan, Capătă (repriza 1); Iliescu – Nagy, Marin, Nicolescu, Aldan – Gavrilă, Ban, Ciubăncan, Stoin – A. Rusu, Brad (repriza 2). Pentru lipovani urmează o săptămână cu alte două teste: miercuri, cu Unirea Tomnatic şi sâmbătă, cu Pobeda Bîşnov.

Cermeiul şi Crişul au dat-o la pace, David Popa a debutat cu gol!

Pe nocturna de pe Şega, două colege de eşalon din Liga a III-a, Lunca Teuz Cermei şi Crişul Chişineu Criş s-au întâlnit într-un alt amical. S-a terminat 2-2, goluri semnate de David Popa, revenit după doi ani petrecuţi în Finlanda şi Mateucă, respectiv, Cionei şi Mîneran. Cermeiul a început cu: Creța (Ticiu) – Stoianovici (Bortiș), Clipotă (Catanzariti), I. Pop (Al. Pop), Ursoi (Rotar) – D. Lazăr (P. Pavel), Salka (S. Popa), Țurcanu (Bickling), Piț (Mateucă) – N. Nagy (D. Popa), Șimăndan (Vlad). Crișul a replicat în formula: Blaga – Haloș (L. Popa), Pașca (Nistor), Sabău, Siminic – Peter (Giurgiu), Tănase, Susan, Clej – Ciornei, Mîneran.

Beliu şi Felnacul pregătesc primul meci oficial al anului, în Liga a IV-a

Primele divizionare de Liga a IV-a Arad care încep oficialul sezonul de primăvară sunt CS Beliu şi Victoria Felnac, cele două urmând să se înfrunte la început de martie într-o restanţă contând pentru turul de campionat. Ambele au disputat în weekend amicale, trupa lui Alex Manea terminând la egalitate, scor 5-5, cu Unirea Sîntana, reuşite semnate de Purtan 2, Maşniţă, Cotuna şi D. Crişan, respectiv Trabalka 3, Olteanu şi Stanciu. Pe locul trei la final de 2021, Felnacul lui Lucian Ciba a obţinut victorii clare în primele două amicale: 10-3 cu Mureşul Zădăreni şi 4-1 cu Athletic Vinga!

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published.