Misiune imposibilă pentru UTA! Returul cu Voluntariul e duminică
Învinsă cu 3-0 la Voluntari, în manşa tur a barajului pentru Liga 1, UTA mai are şanse infime de a promova. Epuizată mult din punct de vedere fizic, după programul infernal din ultima perioadă, echipa pregătită de Roland Nagy dispută duminică, de la ora 13 (direct Digi Sport 1), ultimul meci al sezonului. Chiar dacă o nouă minune e greu de realizat, alb-roşii merită să aibă parte de un stadion Motorul arhiplin şi de aplauze la scenă deschisă, la finalul unui campionat în care au surprins plăcut. Depăşită clar la mijlocul săptămânii, Bătrâna Doamnă crede în şansa ei, cu toate că diferenţa de valoare dintre cele două echipe pare evidentă. Asta nu înseamnă că Botiş şi colegii săi nu pot realiza o nouă mare surpriză, spiritul şi ambiţia arădenilor, plus entuziasmul şi forţa pe care şi le extrag din tribune, putând duce la o răsturnare de situaţie, aşa cum s-a întâmplat în primul baraj. Sigur că Voluntariul e de o cu totul altă factură, experienţa primei ligi îi ajută, iar scorul din tur le permite să abordeze fără presiune returul de la Arad. La UTA va reveni pe banda dreaptă a apărării Manea, a căruit lipsă s-a simţit din plin în meciul de miercuri, dar nu e exclus ca Roli Nagy, conştient că nu e mai e nimic de pierdut, să rişte şi să alinieze o formulă ceva mai ofensivă de la mijloc în sus. Cert e că utiştii vor să îşi ia adio de la suporteri măcar cu o victorie, pentru a mai îndulci amărăciunea probabilei ratări a promovării.
UTA nu cedează: “Credem până în ultima clipă!”
”Am avut, într-un an, parcursul bun, sacrificiul, munca, saltul și continuitatea tinerilor, noi le-am dat-o, n-am ținut cont că jucăm cu doi sau mai mulți juniori. Am crezut și vom crede. Returul e deschis oricărui rezultat, s-a văzut în atâtea finale. Se vede că Volunariul e o echipă matură, cu personalitate și jucători valoroși. Vom trata acest ultim joc așa cum am făcut-o tot timpul, credem până în ultima clipă”, e de părere Roli Nagy. Căpitanul Botiş transmite şi el încredere colegilor săi mai tineri: “Am jucat la patru zile, probabil cei de la Federație au făcut să fie bine pentru toată lumea, noi n-am reușit să avem o prospețime bună. Voluntariul a avut construcție bună, omogenitate. Sperăm într-o victorie la Arad, cine știe, poate mai facem un miracol!” Cert e că UTA şi-a făcut treaba în acest sezon, poate şi-a depăşit şi condiţia, a profitat şi de bonusul primului baraj, iar acum visează frumos. Iar miracolele fac parte din viaţă. Să credem în ele.