Meszar este contestat dur de utişti, iar mesajul este clar: „Nimeni nu câştigă războiul cu suporterii!”

Meszar este contestat dur de utişti, iar mesajul este clar: „Nimeni nu câştigă războiul cu suporterii!”

Comunicatul de presă semnat ieri de Alexandru Meszar, în care se anunţă că UTA respinge definitiv asocierea şi intrarea grupului de oameni de afaceri arădeni în board-ul clubului, a stârnit aşa cum ne aşteptam furia şi revolta majorităţii suporterilor „Bătrânei Doamne”. Meszar este contestat dur, făcându-se acuzaţii grave, de la imixtiuni politice, numele fostului primar Falcă fiind menţionat cel mai mult, până la sifonări de bani şi lipsă de competenţă. De asemenea, fanii îi contestă lui Meszar, în lipsa unei funcţii oficiale, calitatea de a lua decizii în numele clubului, dar îl ameninţă şi cu proteste, în caz că nu se va reveni asupra deciziei. Este clar că de această dată nu prea e cale de ieşire, dacă în 2017 acelaşi personaj scăpând de proteste pentru că nu era nimeni să „îmi accepte demisia” şi să preia clubul, acum nu mai are alibiuri. I s-a pus o ofertă de nerefuzat pe masă, culmea din partea unor utişti, iar el le-a închis uşa, nu mai contează dacă forţat sau nu de factori politici. Războiul cu suporterii nu poate fi câştigat, mai ales că şi cei de la Suporter Club UTA au lansat acuzaţii dure în comunicatul dat publicităţii ieri, în care lui Meszar i se solicită retragerea urgentă din tot ceea ce înseamnă UTA!

Cu suporterii împotrivă, Meszar şi Falcă pot fredona liniştit refrenul: „Sfârşitul e aici…”

Probabil e chestiune de timp până investitorii arădeni vor avea undă verde pentru a prelua clubul şi a duce echipa fanion a Aradului la un alt nivel de performanţă, aşa cum merită. Nu să depindă constant de bani publici, de care cu timpul s-ar putea chiar decupla. E uşor să măreşti preţul abonamentelor, să te scuzi când vine vorba de bilanţul sportiv că nu au fost bani, dar pe de altă parte să le închizi uşa unor oameni de afaceri arădeni, iubitori de UTA, care au demonstrat că au doar intenţii bune şi vor să se implice pentru a performa, aşa cum au făcut-o în afacerile lor. Ca să nu mai vorbim de competenţă şi de acumularea de datorii pe care o are UTA. Fără să ne lăudăm, dar am fost printre puţinii care la demararea proiectului noii UTA – cu „părintele Meszar” şi Falcă pe post de „salvatori ai fotbalului arădean” – ne-am îndoit de viitorul „Bătrânei Doamne”, tocmai din cauză că ştiam cu cine avem de-a face şi că factorul politic va fi unul toxic pentru club, iar UTA va fi mereu o vacă de muls pentru grupuri de interese meschine. Şi iată că timpul demonstrează asta. Doar că totul are un sfârşit, iar el este aici!

Mai jos aveţi doar câteva din sutele de comentarii apărute pe contul de facebook al clubului, după comunicatul de ieri semnat de Meszar:

„Această asociere, în forma agreată de dânșii, ar fi creat ambiții, orgolii și grupulețe atât în interiorul clubului cât și la nivel local, exact de ce UTA nu are nevoie.” Conform Google Translate asta se traduce in 3 cuvinte: NU VREA GHIȚĂ!!

“Dacă s-ar fi realizat acest transfer al conducerii ar fi existat și infuzie de capital, capital pe care Meszar și acoliții săi politici nu ar fi avut cum să-l controleze și gestioneze. Toată suflare afotbalistică a fost dusă cu zăhărelul pâna s-a blocat afacerea. Așa cp furați și mințiți în continuare P.S.: Oare de ce anul trecut cel mai tare sponsor ce l-a avut UTA vreodată (cum scria presa la acele vremuri), a plecat la Steaua ? Nu s-a întrebat nimeni?”

“În ritmul acesta, nici o șansă de performanță! Cred că se sifonează prea mulți bani de actuala conducere și nu vor să lase borcanul de miere! Păcat ca nu se dorește mai mult decât evitarea retrogradării! Stadion este, galerie la fel, competenţă ioc!”

“Ce motive mediocre, nu-mi vine să cred…Mai bine spunea că UTA e jucăria lui și nu vrea să o dea..”

“Bravo Meszar, fură in continuare!”

“Mizerabilă decizie, sper să nu văd investitori din Bucureşti peste ceva timp la UTA din cauză că nu i-ați vrut pe arădenii nostril. E clar că politicul e în spatele deciziei, își pierdeau jucăria de propagandă care aduce voturi!”

“În doi ani vom juca cu Mama Mia Becicherecu Mic. Dacă nici acești investitori nu puteau transforma UTA dintr-o echipă mediocră în una de performanță, atunci cine? Tare mi-e că cineva de la Kilometrul 0 a avut un cuvânt greu de spus în această afacere. Cu Meszar nu a rezistat nici Ţucudean. Să vină el și Bibi cu bani de acasă și să ducă UTA în Champions League, dacă nu vrea nimic!”

“Cu investitori nu existau aşa multe lichele în club şi pe lângă club! În 2 ani ajungem ca Şi Gaz Metan Mediaş!”

“Meszar, gata cu liniștea…. Începe coșmarul, oricum sezonul este compromis! Tu viaţă bună la UTA nu vei mai avea, să fii sigur de asta! Ai muls destul, gata!!!”

“Acest comunicat trebuia să vina înainte sa reînnoim abonamentele! UTA merită mai mult decât să fie o echipă de partid. UTA nu este un club pe persoană fizică cum crede Meszar și Glad Varga, Falcă și alte specimene… MEDIOCRITATE!!!!”

“Dublați prețurile la bilete și abonamente… că sponsorizăm noi clubul…”

“Incredibil! Iesim in stradă daca trebuie!!!!”

“În ce calitate poate lua Alexandru Meszar decizia de a respinge anumiţi investitori? Nu este acţionar majoritar, nu e clubul lui pe persoană fizica. De unde şi până unde comunicatul astă pe persoana fizică?”

“Nu vă mai saturați de furat singurul brand al Aradului”

“Stați liniștiți domnilor, că ori ne aduce Meszar patroni din Ungaria, ori Falcă ne aduce ceva bogătași de la Brucselles”

(FOTO: facebook, Suporteri FC UTA Arad)

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published.