Luptătorii Astrei luptă pentru un nou titlu naţional
Luptătorii de la CS Astra Arad au pierdut, cu o etapă înaintea finalului de campionat naţional, supremaţia în clasamentul general al juniorilor la lupte greco-romane. În turneul de la Arad, sportivii pregătiţi de Spiridon Stanciu au obţinut victorii clare cu LPS Slatina, Rapid, CS Botoşani şi Chimia Râmnicu Vâlcea, dar au pierdut la limită, 3-5, în faţa celor de la Steaua Bucureşti, dispută în care Stanciu a acuzat dur arbitrajul.
CS Astra, cu medaliaţii europeni Irinel Botez şi Vlad Mariea în componenţă, dar fără vicecampionul mondial Răzvan Bitere, accidentat, este decisă să tranşeze lupta pentru aur în ultima etapă, la Bucureşti, pentru a-şi trece în cont al cincilea titlu naţional.