Lucia Mihalache, director CSM Arad: „Trebuie să fim uniți, ca și o familie”
La ceva mai bine de o lună în conducerea Clubului Sportiv Municipal Arad, Lucia Mihalache încearcă să se acomodeze cât mai bine în noua sa postură. După 35 de ani de performanță, perioadă în care a dat totul sportului arădean, „Pușa” este conștientă că munca de birou este la fel de grea, mai ales când conduci un club atât de important cum este CSM: „Nu m-am obișnuit încă cu munca de birou, am o lună de când sunt director adjunct și zece zile ca și director general interimar. Clar că nu e ușor, mai ales cu legislația actuală. Dar nu mi-e frică, toate se învață, nimeni nu se naște învățat. Chiar ieri am avut o ședință cu antrenorii clubului și i-am rugat pe toți să mă susțină, să fim uniți, ca și o familie. Doar așa putem face, împreună, o treabă bună. Ca și sportivă, am avut mereu un antrenor în spate care mă susținea și îmi dădea încredere, după atâția ani sunt în aceeași situație. Acum am mai mulți antrenori lângă mine și le cer să îmi fie la fel de aproape, pentru că și eu îi voi susține.”
Început excelent de an pentru CSM Arad
Începutul de an este foarte bun pentru CSM Arad, cu deja confirmarea numită Andrei Gag, calificat la Jocurile Olimpice, dar și performer în 2016, cu aur național, balcanic și european și un splendid titlu de vicecampion mondial de sală. De asemenea, directorul CSM Arad remarcă medaliile naționale obținute până acum, în acest an, de secțiile de tir, judo, tenis de masă sau atletism, prestația lui Marius Copil în echipa de Cupa Davis, dar și evoluțiile la fel de bune ale gimnastelor, halterofililor sau micilor înotători, care promit și ei performanțe notabile în acest an. În ceea ce privește anul olimpic, „Pușa” se declară încrezătoare în potențialul lui Andrei Gag, dar și într-o calificare a Danielei Dodean la Jocurile Olimpice:
Andrei Gag – revelația anului; Dana Dodean spre Rio!
„Revelația anului e cu siguranță Andrei Gag, are deja atâtea performanțe în acest început de an. Ne gândim la un rezultat bun și la Rio, chiar o medalie olimpică, e clar că are potențial. Suntem alături de el, îi ținem pumnii și sperăm să iasă bine și acolo. Dana vine după accidentări și operații, plus o naștere, dar chiar și așa e în formă și are rezultate bune, iar dovada sunt cele două titluri naționale obținute recent. Va participa în aprilie la turneul preolimpic din Suedia, iar eu cred și sper că va obține calificarea. Din spusele președintelui Federației, echipa e calificată 90 la sută, rămâne să vedem rezultatele, îi ținem pumnii, are șanse mari! Nu cred vă voi merge la Rio, știu că Dana își dorește, pentru că am fost împreună de două ori, la Beijing și Londra. E frumos alături de lotul olimpic, stai o lună împreună, se formează prietenii pe viață.”
Nu pune încă pușca-n cui!
Întrebată dacă renunță definitiv la cariera de sportivă, talerista arădeană se simte încă în formă și pare a fi dispusă să mai ajute, în limita posibilităților, lotul național: „Nu știu dacă am renunțat, după 35 de ani e foarte greu să te lași așa de sport, dintr-o dată. Am avut chiar zilele trecute o discuție cu antrenorul federal al Federației Române de Tir Sportiv, care mi-a spus că s-ar putea să aibă nevoie de mine la Campionatele Europene pe echipe din luna iunie. E destul de greu, dar mă gândesc ce o să fac. De sâmbătă o să mă antrenez în fiecare week-end, pentru că în cursul săptămânii trebuie să fiu aici, la datorie.”
Plan de revitalizare a secției de tenis
Chiar dacă are doar puțin timp la conducerea clubului, „Pușa” și-a fixat deja prioritățile legate de secții și sportivi, iar în paralel este deschisă la o colaborare cât mai bună cu administrația locală: „Obiectivele principale sunt medaliile și clasările cât bune chiar și la Campionate Naționale. Și aceste rezultate contează, acolo te călești și până la titluri sau medalii balcanice, europene sau mondiale, nu ai cum să nu treci prin această fază. Un plan am cu secția de tenis de câmp, care practic s-a înființat pentru Marius Copil. Dar vrem să o dezvoltăm, avem doi antrenori voluntari, iar în curând vom anunța când facem selecții, pentru că trebuie să creștem copii și în acest sport. În privința colaborării cu autoritățile locale, sunt deschisă și dispusă la orice proiect. Cer doar înțelegere și susținere, nu pentru mine, ci pentru sportul arădean”, a încheiat directorul CSM Arad în cadrul conferinței de presă susținute astăzi, la sediul clubului.