Lipova şi Cermeiul se ciocnesc marţi, în Cupa României
Marţi, 22 august, e zi de Cupa României, de la ora 17:30 urmând să se joace meciurile din turul doi al competiţiei “KO”. Învingătoare în runda inaugurală cu 6-0 în faţa Giarmatei, Şoimii Lipova are o misiune mai grea, la Pîncota, în faţa colegei arădene de serie din Liga a III-a, Gloria Lunca Teuz Cermei. Cele două echipe s-au mai întâlnit săptămâna trecută, într-un amical, câştigat cu 2-0 de trupa lui Roli Nagy şi Radu Anca, iar pe 2 septembrie vor fi din nou, faţă în faţă, de această dată la Cermei, în etapa a doua de campionat. Între timp, “şoimii” lui Flavius Sabău au mai disputat, în week-end, un ultim meci amical, câştigat cu 2-1 la Lugoj, prin golurile marcate de Vasinc, din penalty şi Deta.
Cert e că Lipova, nou promovată în eşalonul trei, vrea să avanseze cât mai mult în Cupă, având ambiţia de a aduce în Podgorie măcar o echipă de ligă secundă. „Onorăm competiția, vrem să ajungem cât de sus putem. Sunt meciuri oficiale care ne arată cum stăm cu pregătirea, utile în vederea campionatului”, spune antrenorul Lipovei, Flavius Sabău, care se aşteaptă la un debut greu de Liga a III-a, cu meci împotriva incomodei formaţii din Lugoj, în prima etapă şi deplasări la vecinele arădene, din Cermei şi Sebiş, în etapele a doua, respectiv a patra.
O altă reprezentantă a judeţului nostru care joacă mâine, în turul doi al Cupei României, e Național Sebiş. Trupa pregătită de fostul utist Alin Chiţa se deplasează la Diosig, în fieful campioanei județene din Bihor. Chiar în această vară, CS Diosig-Bihardiószeg a pierdut barajul de promovare în Liga a III-a, cu Șoimii Lipova, după scorul general de 2-7. Candidată din nou la promovarea în Liga a II-a, Sebişul porneşte din postură de favorită certă.