Şoimii Lipova a făcut scor în amicalul cu Făget
Şoimii Lipova îşi continuă cu succes seria meciurilor amicale. Gruparea pregătită de Marius Grad a trecut sâmbătă cu 4-1 (2-1) de timişenii de la Flacăra Făget. Golurile nou promovatei în Liga 4 Arad au fost marcate de Neamţu, Petrilă, Bimbo şi Zoica. „Un meci bun, în care am fost conduşi cu 1-0, dar am revenit rapid în joc, reuşind două goluri până la pauză. Chiar dacă ne-au lipsit câţiva jucători, am reuşit să ne impunem clar şi să ne mai creem câteva ocazii”, ne-a declarat antrenorul Marius Grad. Lipova a început amicalul în formula: Marinca – Iercan, Moisă, Edu, Trif – Zoica, Cati, Biro, Gherghar – Neamţu, Petrilă.
Miercuri e amical în subcetate, cu Mailatul
Pe parcurs au mai jucat Blagoescu, Iuga şi Bimbo. Noutatea din lotul „şoimilor” este mijlocaşul lateral Gherghar, care a mai evoluat la UTA II şi Pecica. Printre absenţi s-a numărat şi căpitanul Sebastian Ţiţca, care s-a căsătorit, prilej cu care îi urăm şi noi „Casă de piatră!”. Următorul amical pentru Şoimii Lipova este programat miercuri, ora 18:30, pe terenul CSS din subcetate, împotriva celor de la Voinţa Mailat.