Juniorii UTA-ei avansează spre fazele finale la U17
Trupa lui Sandu Gaica și Adi Ungur se poate gândi deja la finala Cupei României. A fost o după-amiază fantastică pentru băieții echipați în roșu și alb, care i-au zdrobit pe cei de la Ardealul Cluj cu 6-0! Triumful reprezintă continuarea finalului de forță din seria vestică a Ligii Elitelor, acolo unde utiștii au câștigat ultimele trei meci la scoruri asemănătoare, de două ori 6-0 (la Vâlcea și Severin), plus un 7-0 acasă cu Pitești.
David Miculescu a deschis drumul spre categorica victorie de azi, atacantul a înțepat din careul mic o lovitură de colț executată de pe stânga de Dumitru, 1-0 (6).
Mohaci a recuperat în fața careului arădean un corner al vizitatorilor, i-a oferit mingea lui Dumitru, cursă de peste 50 de metri în stânga și pas la Miculescu în dreapta, golgeterul arădenilor a făcut o piruetă superbă în 8 metri și a marcat pe lângă portar, 2-0 (36).
Avea să fie 3-0 exact la timpul potrivit ca meciul să fie decis: tot Mohaci a blocat un atac, Merian a păstrat posesia și l-a deschis în banda stângă pe Nistor, pasă în adâncime pentru Isac, ”căpitanul” a centrat pentru același Miculescu, iar hattrick-ul era semnat cu șut la colțul scurt din 7 metri, 3-0 (39).
Vizitatorii au încercat să reacționeze după pauză, dar defensiva arădeană a funcționat, din nou, perfect. Apoi ofensiva a continuat sarabanda golurilor. Utiștii au pasat frumos în suprafața de pedeapsă pe traseul Nistor – Isac – Andrei Merian, ultimul l-a ”mitraliat” pe goalkeeper cu șut plasat din 8 metri ușor dreapta, 4-0 (50).
Lovitură liberă Gavrilă de la 20 de metri stânga, mingea a ricoșat în colțul opus al suprafeței de poartă, de unde Lucian Vidican a fost precis, 5-0 (55).
Concluzia a scris-o Dumitru Isac, cu lovitură perfectă de cap din 6 metri la colțul lung, din centrarea lui Gavrilă, 6-0 (57).
UTA: Zamfir – Haloș, Salka, Vidican, Mohaci – Dumitru, Isac, Hrezdac, Merian – Miculescu, Nistor. Au mai intrat: Gavrilă, Duma, Tăședan, Cocriș, Pașcu.
”Am știut că întâlnim o echipă bună, de forță, dar nu aveam nimic de pierdut, le-am și spus băieților că trebuie să câștigăm la un scor care să ne scutească de emoții în retur. Încă nu e jucată calificarea, mai e și returul, dar nu pot decât să îi felicit pe copii, au jucat foarte bine. Am dorit să ținem jocul cât mai sus. În general mă pot declara mulțumit și de defensivă, acasă am primit un singur gol în acest sezon, de la Ardealul, sigur suntem cea mai bună apărare din serie, cu 10 goluri primite în total. Orice meci îl abordăm la victorie. Nu suntem echipa care să stăm, să apărăm, să vedem ce se întâmplă. Asta e mentalitatea noastră de când suntem împreună. Atacăm și jucăm la victorie. Ne gândim la semifinalele campionatului”, a sintetizat Sandu Gaica.
David Miculescu a deschis drumul victoria despre care se poate spune că duce echipa lui Sandu Gaica și Adi Ungur în finala Cupei României U17. ”Nu ne-am așteptat să fie un meci așa ușor. Ne-am dorit foarte mult să ajungem în finală, am vorbit între noi după fiecare antrenament în vestiar, știind că trebuie să înscriem cât mai mult. Urmează returul, trebuie să batem, trebuie să dăm gol și să ne gândim la victorie. Suntem foarte optimiști când ne gândim la finală și vrem să ajungem și în finala campionatului!”, spune, franc, autorul hattrick-ului din meciul cu Ardealul Cluj.
Returul cu Ardealul e programat miercurea viitoare, dar, până atunci, UTA are o nouă zi de foc: sâmbătă primește vizita Viitorului Constanța, în primul meci al semifinalelor Ligii Elitelor. (uta-arad.ro)