Gaz Metan – UTA, derby de promovare la Mediaş
Divizionarele secunde arădene dispută mâine dimineaţă două meciuri foarte importante. UTA Bătrâna Doamnă a ajuns după victoria cu Baia Mare pe primul loc în play-off-ul seriei a doua şi e acum la mâna ei în lupta pentru promovarea în Liga 1. Numai că misiunea alb-roşilor se anunţă foarte grea, atâta timp cât sâmbătă urmează deplasarea de la Mediaş, unde formaţia lui Roli Nagy e obligată să obţină cel puţin un punct dacă vrea să fie în pole-position pentru accederea directă în prima divizie. Gazul a pierdut tur-retur cu Chindia, a coborât pe locul trei, iar acum vrea să bată tot până la final. Meciul cu UTA e capital pentru trupa pregătită de Cristi Pustai, cuvântul de ordine în tabăra medieşeană fiind victoria. Utiştii au însă moralul excelent, iar suporterii tresar din nou cu gândul la Liga 1, astfel că şi-au anunţat prezenţa în număr mare la derby.
UTA vrea să profite de căderea Gazului
“Mai sunt patru jocuri, cel mai greu e cel care urmează, sâmbătă. E o șansă enormă. Dacă în condițiile date promovăm, înseamnă că într-adevăr merităm, pentru munca depusă. Din punctul nostru de vedere, al meu, al staff-ului, al jucătorilor, ne consumăm și dăm totul. Sper să realizăm ceea ce ne propunem. Din punct de vedere fotbalistic, sportiv, ar fi o minune”, spune antrenorul principal al UTA-ei, Roland Nagy. La UTA va lipsi Copil, eliminat în meciul de miercuri cu Baia Mare, dar reintră Strătilă, care şi-a ispăşit etapa de suspendare după roşul încasat în deplasarea din Dealul Florilor.
Meci de salvare în Podgorie
În play-out e luptă mare pentru salvare, iar printre echipele implicate e şi Şoimii Pîncota. După trei victorii la rând, trupa din Podgorie a fost umilită miercuri, la Tărlungeni, unde a pierdut cu 4-0. “Alb-negrii” sunt cu gândul doar la revanşă, o victorie putând menţine Pîncota cu şanse reale în lupta pentru evitarea retrogradării. Pe de altă parte, oaspeţii îşi joacă şi ei ultima şansă de a rămâne în liga a doua, astfel că meciul de mâine se anunţă extrem de disputat şi interesant.
Liga a II-a, seria 2 – play-off
Gaz Metan Mediaș – UTA, sâmbătă, ora 11 (Digi Sport)
FC Baia Mare – FC Brașov, duminică, ora 11
CS Mioveni – Chindia Târgoviște, duminică, ora 11
Clasament
1.UTA Arad 6 3 3 0 11-7 32
2.Chindia 6 3 2 1 10-6 31
3.Gaz Metan 6 3 1 2 10-8 31
4.CS Mioveni 6 2 2 2 11-11 25
5.FC Braşov 6 1 1 4 12-18 23
6.Baia Mare* 6 1 1 4 9-13 17
*penalizată cu 4 puncte de Comisia de Disciplină a FRF.
Liga a II-a, seria 2, play-out
U.Cluj – Râmnicu Vâlcea, sâmbătă, ora 11
Șoimii Pîncota – Unirea Tărlungeni, sâmbătă, ora 11
Olimpia Satu Mare – Metalul Reșița, sâmbătă, ora 11.
Clasament
1.CSM Rm.Vâlcea 5 2 2 1 7-5 26
2.Olimpia Satu Mare 5 4 1 0 11-4 24
3.Şoimii Pâncota 5 3 0 2 6-8 22
4.Univ.Cluj Napoca 5 1 2 2 5-6 21
5.Unirea Tărlungeni 5 1 2 2 7-5 14
6.Metalul Reşiţa 5 0 1 4 1-9 -10