“Galben-albastrele” au misiune uşoară în faţa secuiencelor, la debutul noului pivot

“Galben-albastrele” au misiune uşoară în faţa secuiencelor, la debutul noului pivot

Baschetbalistele de la FCC UAV Arad au până acum un parcurs reuşit în Liga Naţională, cu un bilanţ de 15 victorii şi o singură înfrângere. Pe primul loc în clasament, cu 31 de puncte, asta şi datorită faptului că rivalele Sepsi şi Satu Mare (n.n. ambele cu 25 de puncte) au de recuperat trei meciuri, “galben-albastrele” se anunţă a fi, mai ales după cele două achiziţii din această iarnă – americanca Sutherland şi puternicul pivot Vaida – candidate la un loc în finala campionatului. Dar până atunci mai e drum lung, iar antrenorul portughez Jose Araujo trebuie să le integreze în angrenajul liderului cât mai repede şi bine pe cele două nou venite. O bună ocazie de a regla relaţiile şi automatismele de joc este meciul de sâmbătă, ora 18, de pe teren propriu, cu KSE Târgu Secuiesc, echipa cu cele mai puţine partide disputate până acum, doar 11, faţă de 16 câte are Aradul! Secuiencele au bilanţ negativ, de cinci victorii şi şase eşecuri şi ocupă locul 9, cu 16 puncte, astfel că ele vin la Arad în postură de “outsidere”, punându-se doar problema diferenţei de puncte cu care se va impune FCC UAV. Cele două formaţii au de recuperat şi o restanţă rămasă din tur, de pe terenul secuiencelor, la o dată încă nestabilită. Hadzovic şi colegele sale „studente” pot face sâmbătă şi o repetiţie utilă înaintea celui mai important duel al returului, derby-ul de la Satu Mare, de la mijlocul lui februarie. Va fi şi meciul de debut al Laurei Vaida (foto text), transfer anunţat de clubul de pe Mureş în această săptămână.

Ocazie bună de a regla automatismele, în sală pot intra maxim 400 de spectatori!

Conform normelor anti-Covid în vigoare, Polivalenta arădeană poate fi accesată în continuare doar la 30% din capacitate, adică la meciul din weekend pot intra maxim 400 de spectatori. Ei vor trebui să îndeplinească una din cele trei condiţii deja binecunoscute: să fie vaccinaţi cu schema completă, să fi trecut prin boală în ultimele şase luni sau să fie testaţi negativ. Etapa a 17-a a Ligii Naţionale de baschet feminin mai propune meciurile: Rapid –  “U” Cluj, CSM Târgovişte – Phoenix Constanţa, CSM Alexandria – Agronomia Bucureşti şi Olimpia Braşov – CSM Satu Mare. Meciul Sirius Târgu Mureş – Triumf Botoşani nu se dispută (n.n. echipa moldavă s-ar fi retras din campionat, fără ca Federaţia să anunţe însă ceva oficial), iar Sepsi SIC Sfântu Gheorghe stă. Altfel, Federaţia a revenit din nou asupra testărilor delegaţiilor echipelor participante în campionatele naţionale, în sensul că persoanele vaccinate cu schema completă (la FCC UAV toată lumea e vaccinată) nu mai sunt nevoite să se testeze, regulă de altfel valabilă în toamna anului trecut. (foto: FCC Baschet UAV, facebook)

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published.