Adi Jigău propune patru halterofili arădeni la loturile naţionale

Adi Jigău propune patru halterofili arădeni la loturile naţionale

Sport de tradiţie, halterele i-a adus Aradului rezultate internaţionale notabile de-a lungul anilor, iar Adrian Jigău, antrenor al secţiei de la CS Municipal, continuă să propună sportivi tineri şi talentaţi la loturile naţionale: “Am trimis încă din decembrie anul trecut propunerile pentru loturi, Cosmin Krupla la juniori (el rata anul trecut participarea la Mondial datorită unei accidentări) şi alţi trei, Cristian Molnar (foto), David Ciurar şi Robert Filip (toţi multipli medaliaţi naţionali), la Centrul Naţional de la Bistriţa. Nu am primit încă nimic oficial dinspre Federaţie, aşteptăm formarea loturilor şi atunci vom şti mai multe. Conform calendarului, prima competiţie o avem la sfârşitul lunii martie, etapă de calificare la Campionatul Naţional pentru juniorii de 20 de ani, apoi în ordine, calificări la tineret, în aprilie şi la seniori, în mai, pentru ca din iunie încolo să înceapă finalele. La Arad o să avem în acest an finala naţională de seniori, undeva la sfârşit de august, început de septembrie, la baza AMEFA”, ne-a declarat antrenorul arădean. Secţia de haltere a CSM-ului se pregăteşte pe plan local, iar Jigău continuă să descopere talente:

Noi sportivi de viitor pentru secţia de la CSM Arad

“Facem antrenamente în sala noastră, unde ne pregătim pentru noul sezon. Am reuşit să mai selectăm câţiva copii buni, de exemplu voi avea o fată de 22 de ani care a mai practicat halterele, în Danemarca, la juniori II (13-15 ani) am un copil interesant, iar la cei mici, de 9-12 ani, am patru sportivi. Ne dorim să obţinem rezultate bune şi în acest an”, mai spune Jigău. Vă reamintim că secţia de haltere a CSM Arad a dat în 2019, anul de dinaintea pandemiei, cel mai bun sportiv al Aradului, Cosmin Krupla, triplu medaliat mondial la U17 (juniori II), categoria 49 de kilograme şi triplu medaliat european la aceeaşi categorie de vârstă, dar la 55 de kilograme, împărţind acum trei ani, la Gala Sportului Arădean, prima treaptă a podiumului cu colega lui de club, jucătoarea de tenis de masă Daniela Monteiro Dodean.

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published.