Florin Purece a semnat cu Chiajna
Lui Florin Purece, fotbalistul crescut în curtea celor de la Atletico Arad şi care a evoluat în sezonul ce s-a încheiat la UTA îi expiră contractul pe 31 iunie. După ce alţi doi jucători crescuţi de Atletico, Bălgrădean şi Ţucudean au ajuns în curtea celor lui Dinamo, după ce au trecut pe la echipa din Calea Aurel Vlaicu, a venit rândul lui Purece să evolueze în primul eşalon al României. După ce a fost ofertat de Gaz Metan Mediaş, Ceahlăul Piatra Neamţ şi Concordia Chiajna. Cum la UTA domneşte incertitudinea, nimeni nu ştie care sunt planurile pentru sezonul următor, Giovani Cantazariti se pare că i-a dat girul, iar arădeanul a ales să semneze în cele din urmă cu Concordia Chiajna.
Se pare că nici vedeta “Bătrânei Doamne”, Bogdan Mara nu e prea sigur că mai continuă şi în următorul sezon. Dacă nu primeşte asigurări din partea lui Gio că se vrea ceva la UTA, o strategie de viitor care să ducă la promovare, căpitanul UTA –ei renunţă.
„Dacă proiectul e serios, bine ancorat, revin, altfel nu am ce sa fac în Liga a 2-a. Nu voi juca aici fără obiectiv. Aştept un răspuns clar de la Gio până cel târziu la finalul săptămânii, altfel, aş putea da curs uneia dintre ofertele pe care le am”a precizat Bogdan Mara.